Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă

Art. 54.   Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă
 
       Este un compatiment funcţional  care asigură îndeplinirea atribuţiilor ce revin Consiliului local şi primarului cu privire la protecţia civilă.
        Regulamentul de organizare şi funcţionare a Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă este aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local
  a. Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă este subordonat primarului şi /sau persoanei nominalizate de către  acesta .
  b.Managementul este asigurat de către şeful  S.V.S.U.
  c. La intervenţii , conducerea este asigurată de către şeful serviciului voluntar .
  d. Controlul, îndrumarea şi instruirea serviciului se face prin:
  1. – primar
    (2) – şeful serviciului.
      e. Personalul cu atribuţii privind controlul, îndrumarea şi instruirea serviciului, pe bază de planificare, participă şi desfăşoară activităţi de control, verificarea activităţii şi coordonează activitatea de intervenţie, astfel:
         (1) – sprijină activitatea de organizare, pregătire şi instruire, pe baza planificării;
     (2) – verifică modul de întreţinere şi funcţionare a mijloacelor tehnice de intervenţie;
      (3) – desfăşoară exerciţii şi aplicaţii de intervenţie.
    f. Atribuţiile şefului Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă . Şeful Serviciului  voluntar pentru situaţii de urgenţă este subordonat primarului şi execută  dispoziţiile acestuia şi are următoarele atribuţii :   
             (1) – organizează, asigură studierea şi dezbaterea, cu personalul serviciului voluntar, a riscurilor, cauzelor generatoare de situaţii de urgenţă specifice localităţii şi măsurile de înlăturare a neregulilor şi normelor de prevenire şi dotare cu mijloace de primă intervenţie.
             (2) – desfăşoară instructajul introductiv general privind instruirea în domeniul situaţiilor de urgenţă pe baza tematicii stabilite şi a graficului de instruire aprobat în coformitate cu O.M.A.I. nr. 96/12.06.2016.;  
           (3)  –  organizează şi participă direct la efectuarea exerciţiilor de alarmare şi intervenţie  a serviciului voluntar penru care informează pe primar sau înlocuitorul legal la conducere şi procedează în consecinţă ;
             (4) – controlează respectarea normelor de prevenire în domeniul situaţiilor de urgenţă, pe domeniul public şi privat din localitate;
             (5) – întocmeşte tematica de instruire al serviciului voluntar  pentru situaţii de urgenţă;
             (6) – desfăşoară instructajul lunar de instruire a personalului serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă ;
             (7) – verifică modul cum se desfăşoară activitatea de îndeplinire a măsurilor stabilite privind apărarea în domeniul situaţiilor de urgenţă ;
             (8) – îndeplineşte şi funcţia de „agent inundații” conform Ordinului comun  al ministerului apelor şi pădurilor şi  al ministerului administratiei si internelor nr. 1422/192/2012.
      g. Atribuţii cu caracter general pentru întreg personalul din structura serviciului voluntar pentru situații de urgență:
           (1) –  intervine pentru eliminarea situaţiilor de urgenţă ,  salvarea persoanelor şi a bunurilor materiale aflate în pericol de accidente sau dezastre;
     (2)– desfăşoară exerciţii şi aplicaţii pentru eliminarea situațiilor de urgenţă , salvarea persoanelor şi evacuarea bunurilor materiale pe baza planului de intervenţie şi a altor documente de apărare în domeniul situaţiilor de urgenţă:
     (3) – participă la exerciţii şi aplicaţii organizate de subunităţi de intervenţie ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sau de cooperare cu alte servicii voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă;
         (4) – controlează pe bază de planificare locurile în care se pot produce situaţii de urgenţă şi aduce la cunoştinţa primarului situaţia privind starea  de pericol, cauza  generatoare şi alte încălcări ale normelor în domeniul situaţiilor de urgenţă;
      (5) – verifică starea surselor de apă, a căilor de acces şi de intervenţie şi propune  măsuri pentru menţinerea acestora utilizabile;
           (6) – participă la activitatea de limitare a urmărilor dezastrelor, deblocări căi de acces, de instalaţii şi de urgenţă publică;
  1. – desfăşoară activităţi stabilite de primar şi orice alte activităţi în folosul comunităţii.
h. Atribuţiile specialistului de prevenire :
          (1)  – se subordonează şefului serviciului voluntar;
          (2)– studiază caracteristicile localităţii şi actele normative care reglementează activitatea în domeniul situaţiilor de urgenţă;
          (3) – execută recunoaştere în locurile în care se pot produce situaţii de urgenţă pe domeniul public şi privat şi ia măsuri preventive pe loc;
          (4) – sprijină cetăţenii privind modul de depozitare a materialelor combustibile, de exploatarea instalaţiilor electrice, de încălzire precum şi focul deschis;
          (5) – informează pe şeful serviciului voluntar pentru situații de urgență cu privire la modul de desfăşurare a activităţii zilnice, constatările făcute, măsurile luate şi face propuneri;
          (6)– verifică existenţa posibilităţilor de alarmare, alertare în cazul produceri situaţiilor de urgenţă  surse de apă, căi de acces şi gradul de pericol existent;
         (7) – desfăşoară orice altfel de  activităţi pentru creşterea siguranţei cetăţeanului.
i. Atribuţiile membrilor compartimentului de intervenţie :
       1-  se subordonează şefului  serviciului voluntar şi execută activităţile     precizate de acesta;
2 – participă la toate activităţile de instruire organizate de către şeful serviciului voluntar;
3 – respectă programul zilnic stabilit, regulile de ordine interioară şi disciplina muncii;
4  – nu părăseşte locul de muncă până nu a sosit schimbul;
5- execută controlul respectării normelor în domeniul situaţiilor de urgenţă  acolo unde este stabilit patrulări pe timp secetos şi canicular, etc.;
6- supraveghează permanent locurile cu pericol de incendiu sau explozie, informează şeful serviciului şi i-a măsuri pe loc pentru remedierea deficienţelor constatate, după caz;
    7- participă efectiv la acţiuni de stingere a incendiilor, de salvare şi evacuare, de înlăturare a urmărilor dezastrelor şi de urgenţă publică

Toate Direcțiile/Serviciile

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.