Compartiment Resurse Umane

Art. 47. Compartimentul Resurse Umane, are următoarele atribuţii principale:
  1. Gestionarea resurselor umane şi asigurarea structurii organizatorice atât pentru aparatul de specialitate cât şi pentru serviciile publice fără personalitate juridică din subordinea consiliului local;
  2. Răspunde de încadrarea personalului necesar pentru aparatul de specialitate şi pentru serviciile publice fără personalitate juridică din subordinea consiliului local;
  3. Efectuează lucrări cu privire la încadrarea, transferarea, detaşarea, pensionarea sau încetarea contractului de muncă sau raportului de serviciu;
  4. Aplică reglementările în vigoare în ceea ce priveşte salarizarea personalului din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi serviciilor publice fără personalitate juridică din subordinea consiliului local;
  5. Urmăreşte şi stabileşte indemnizaţiile persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică;
  6. Întocmeşte în colaborare cu directorii executivi, şefii de serviciu şi şefii de birou proiectul Regulamentului de Organizare şi Funcţionare pentru aparatul de specialitate al primarului şi pentru serviciile publice fără personalitate juridică din subordinea consiliului local şi îl supune aprobării;
  7. Întocmeşte dosarul profesional pentru funcţionarii publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi pentru serviciile publice fără personalitate juridică din subordinea consiliului local şi îl supune aprobării consiliului local;
  8. Întocmeşte dosarul personal pentru salariaţii angajaţi cu contract individual de muncă din aparatul de specialitate al primarului şi pentru serviciile publice fără personalitate juridică din subordinea consiliului local şi îl supune aprobării consiliului local;
  9. Organizarea examenelor şi a concursurilor pentru încadrarea şi promovarea în muncă;
  10. Coordonează metodologic desfăşurarea programelor de perfecţionare profesională.
  11. Elaborează proiectul Regulamentului intern al aparatului de specialitate al primarului.
  12. Ţine evidenţa funcţiilor publice şi raportează situaţia acestora Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, conform prevederilor legale în vigoare.
  13. Întocmeşte statele de funcţii şi de personal al aparatului de specialitate al primarului şi pentru serviciile publice fără personalitate juridică din subordinea consiliului local şi îl supune aprobării consiliului local;
  14. Elaborează proiectul statelor de funcţii şi propune norme de structură, conform prevederilor legale.
  15. Organizează activitatea de evidenţă şi mişcare a personalului.
  16. Asigură evidenţa datelor personale pentru fiecare funcţionar public sau personal contractual al aparatului de specialitate al primarului.
  17. Întocmeşte, completează, transmite şi gestionează contractele de muncă .
  18. Verifică, pe baza condicelor de prezenţă, întocmirea foilor colective de prezenţă de către compartimentele funcţionale.
  19. Ţine evidenţa concediilor de odihnă, a concediilor fără plată, învoirilor şi absenţelor nemotivate.
  20. Asigură confidenţialitatea datelor înscrise în actele din dosarele personale.
  21. Coordonează metodologic întocmirea fişelor de post şi asigură păstrarea şi evidenţa acestora.
  22. Comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici posturile vacante, precum şi data la care urmează să se desfăşoare concursurile pentru ocuparea acestora, conform prevederilor legale.
  23. Asigură publicarea în Monitorul Oficial, partea a III-a, a funcţiilor publice și contractuale pentru ocuparea cărora urmează să se organizeze concurs, data, locul şi condiţiile de participare la concurs.
  24. Transmite Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici lista cu funcţionarii publici numiţi în urma concursurilor şi examenelor şi arhivează conform legii documentele rezultate în urma acestora.
  25. Calculează vechimea în muncă în funcţie de care se acordă gradaţia, şi stabileşte numărul de zile de concediu de odihnă;
  26. Întocmeşte planificarea concediilor de odihnă, calculează drepturile aferente şi ţine evidenţa efectuării acetora.
  27. Ţine evidenţa  prezenţei la serviciu a angajaţilor;
  28. Asigură respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la stabilirea salariilor, sporurilor , indemnizaţiilor şi a altor drepturi ale personalului.
  29. Întocmeşte lunar statele de plată a salariilor și indemnizaţiilor consilierilor municipali .
  30. Calculează şi operează drepturile salariale, conform legislaţiei în vigoare, pentru concediile medicale, concediile de maternitate.
  31. Calculează şi operează indemnizaţiile pentru concediul legal de odihnă
  32. Operează reţinerile din salarii.
  33. Răspunde de reţinerea corectă, conform legislaţiei în vigoare, a impozitului pe venit, contribuţiei de şomaj, contribuţia pentru asigurări sociale şi a contribuţiei pentru asigurări sociale de sănătate, şi transmiterea declaraţiei 112.
  34. Întocmeşte notele de fundamentare a fondului de salarii.
  35. Calculează lunar, trimestrial şi anual fondul de premiere şi asigură încadrarea în acesta.
  36. Întocmeşte lunar declaraţia M500.
  37. Întocmeşte situaţiile statistice lunare, trimestriale şi anuale privind ancheta locurilor de muncă vacante pe care o înaintează Direcţiei de Statistică .
  38. Întocmeşte situaţiile statistice semestriale privind numărul de personal şi fondul de salarii pe care le  transmite Direcţiei de Finanţe .
  39. Eliberează adeverinţe privind drepturile salariale.
  40. Coordonează operaţiunile de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici.
  41. Eliberează adeverinţe de salarii pentru stabilirea vechimii în muncă;
  42. Primeşte şi păstrează declaraţiile de avere ale funcţionarilor publici, şi le transmite copiile certificate către Agenţia Naţională de Integritate
  43. Primeşte şi înregistrează declaraţiile de interese ale funcţionarilor publici în registrele speciale şi le transmite copiile certificate către Agenţia Naţională de Integritate
  44. Monitorizează aplicarea prevederilor Codului de Conduită al Funcţionarilor publici.
  45. Întocmeşte rapoarte trimestriale privind respectarea normelor de conduită.
  46. Verifică şi vizează documentele generate de personalul din subordine.
  47. Prelucreză  personalul din cadrul compartimentului Resurse Umane  cu noile prevederi legislative

Toate Direcțiile/Serviciile

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.