“Cum văd eu orașul meu”, ediția a III-a

“Cum văd eu orașul meu”, ediția a III-a

Pentru că este un concurs apreciat de participanți și organizatori deopotrivă, “Cum văd eu orașul meu” se dorește a avea loc și anul acesta și în acest sens, va fi supus aprobării consilierilor locali, dar și atenției elevilor, așteptați să se înscrie.
Astfel, pasionații de scris, fotografie și pictură sunt invitați să ia parte la a treia ediție, urmând ca premierea să aibă loc cu ocazia Zilelor Municipiului.
La categoria eseuri, tema principală o reprezintă imaginea elevilor asupra orașului în prezent și viitor și este dedicată elevilor claselor a VII-a și a VIII-a. Dimensiunea eseului: maximum 2 pagini; Format: A4; Font: Times New Roman, dimensiunea: 12; Spaţiere între rânduri de 1.5 puncte; Utilizarea diacriticelor româneşti este obligatorie. Se recomandă ca eseul compus să respecte structura specifică eseului: introducere, cuprins şi încheiere, să aibă originalitatea şi creativitatea interpretării subiectului, să respecte normele de ortografie şi punctuaţie, existența coerenţei textului, claritatea enunţului, lexicul şi sintaxa adecvată. Lucrările pot fi trimise până pe 07 aprilie 2023, pe adresa de email: promovareprimariagiurgiu@gmail.com. Participanţii vor menționa datele de contact şi de identificare, inclusiv unitatea de învățământ și profesorul coordonator! În loc de semnătură elevii vor folosi un motto.
La categoria fotografie, tema principală o reprezintă imaginea elevilor asupra orașului în prezent și viitor și este dedicată elevilor claselor de la a V-a la a XII-a . Concursul este un eveniment competitiv care promovează creativitatea artistică, dezvoltă cunoştinţele, gustul estetic şi deprinderile artistice şi tehnice ale elevilor, în domeniul fotografiei. Fiecare elev poate participa cu un număr maximum de 3 (trei) lucrări (fotografii) alb-negru şi/sau color. Concurenţii vor trimite fotografiile pe adresa promovareprimariagiurgiu@gmail.com, până la 3 fotografii digitale, alb-negru sau color, realizate cu orice tip de aparat de fotografiat sau telefon, cu condiţia respectării cerinţelor tehnice minimale. Fotografiile pot fi realizate şi pe film fotografic, în acest caz se vor scana fotogramele/cadrele respective la rezoluţie de minimum 2400dpi, iar fişierele electronice vor fi trimise la adresa de email în condiţiile enunţate mai sus. Formatul electronic al fişierelor va fi JPG, BMP, sau TIFF, spaţiu de culoare RGB, cu o rezoluţie de minimum 2400×3500 pixeli. Fotografiile ( documentele electronice ) vor avea înscrise denumirea şi/sau numerotarea fotografiei şi obligatoriu numele autorului. Email-ul trimis va conţine: fişierele Foto ataşate (maximum 3 fotografii), Numele şi Prenumele elevului, Unitatea de învăţământ şi Clasa. Fotografiile nu trebuie să conțină watermark (să nu existe nume/semne pe fotografii). Organizatorul își rezervă dreptul de a alege în afară de imaginile câștigătoare alte 10-20 de fotografii pentru expoziția care va avea loc cu ocazia zilelor orașului. Odată cu trimiterea imaginii, concurentul va specifica tipul aparatului foto/telefon cu care a fost realizată fotografia. Imaginile se vor juriza individual, fără a se cunoaște numele participantului în funcție de încadrarea în temă, calitatea artistică a imaginii (realizare tehnică și compoziție) și originalitate. Vor fi eliminate imaginile care pun în situații jenante persoane, scot în evidență aspecte negative ale orașului, jignitoare, discriminatorii. Termenul mimită este tot 7 aprilie 2023.
La categoria pictură, tema principală o reprezintă imaginea elevilor asupra orașului în prezent și viitor și este destinată elevilor claselor a VII-a și a VIII-a, din toate școlile gimnaziale și de artă din municipiul Giurgiu. Scopul acestui concurs derivă din importanța stimularii și dezvoltării imaginației creative a elevilor, dezvoltarea abilităților artistice specifice prin intermediul elementelor limbajului plastic, încurajarea și promovarea talentelor. Fiecare elev poate participa cu o singură lucrare. Elevii vor realiza lucrari de artă plastică în tehnici specifice picturii (pictura pe hârtie în culori de apă- tempera și acuarelă, pictură pe panza în culori acrilice și ulei). Dimensiunea lucrărilor pe suport de hârtie va fi pe format A3, iar cele pe pânză vor fi la alegerea participantului. Elevii vor aborda subiecte din diverse domenii, reprezentative pentru Giurgiu, dar și din istoria acestui oraș (clădiri de renume, personalități reprezentative) respectând tematica concursului. Termenul limită este tot 7 aprilie!
Câștigătorii vor putea primi premii în bani, după cum urmează:
1 premiu I cu suma de 1.000 lei
1 premiu II cu suma de 600 lei
1 premiu III cu suma de 400 lei
2 mențiuni a câte 300 lei.
Detalii pot fi solicitate la fiecare unitate de învățământ sau pe mail: promovareprimariagiurgiu@gmail.com

Ultima modificare: 16.03.2023 – 14:05 de către Administrator

Anteriorul Programul curățeniei de primăvară continuă

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.