sase sprijine financiare pentru realizarea instalatiilor interioare de incalzire prin distributie pe orizontala

sase sprijine financiare pentru realizarea instalatiilor interioare de incalzire prin distributie pe orizontala

În şedinţa ordinară de joi, 20 noiembrie, consilierii locali au aprobat şase sprijine financiare pentru realizarea instalaţiilor interioare de încălzire prin distribuţie pe orizontală. Beneficiarii acestora sunt pensionari din municipiul Giurgiu al căror venit pe membru de familie este mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară.
De când a fost aprobat Regulamentul de acordare a sprijinului financiar pentru realizarea instalaţiilor interioare de încălzire prin distribuţie pe orizontală şi până la data de 13 noiembrie au fost depuse în total 27 de cereri de sprijin financiar, însă doar şase au corespuns criteriilor de eligibilitate prevăzute în Regulament. Comisia constituită prin dispoziţie a primarului a constatat în urma analizării solicitărilor depuse că 14 dosare sunt incomplete. După completarea cu documentele lipsă, comisia va propune Consiliului Local acordarea de sprijine financiare şi pentru aceşti solicitanţi. De asemenea, şapte din cei 27 de solicitanţi au trecut la sistemul de încălzire cu distribuţie pe orizontală în anul 2010, deci înainte de aprobarea Regulamentului de acordare a sprijinelor financiare, şi prin urmare nu sunt eligibili pentru acest program.
Cereri pentru obţinerea sprijinului financiar se pot depune în continuare la Primărie. Pentru a beneficia de acest tip de sprijin financiar, persoanele fizice din municipiu trebuie să îndeplinească cel puţin unul dintre următoarele criterii:
– venitul pe membru de familie să fie mai mic sau egal cu salariul de bază minim brut pe ţară;
– unul dintre membrii familiei este persoană cu handicap de gradul I;
– proprietarul apartamentului este pensionar.
La cerere vor fi anexate următoarele:
– dovada contractării lucrării de execuţie a instalaţiei interioare de încălzire prin distribuţie pe orizontală (contractul de execuţie de lucrări, în copie), precum şi proiectul tehnic de realizare;
– solicitarea pentru plata a 50% din valoarea ce-i revine ca şi cotă din valoarea totală a lucrărilor de execuţie direct către executantul lucrării, dar nu mai mult de 700 lei pentru fiecare familie;
– hotărârea adunării generale a asociaţiei de proprietari sau a tuturor proprietarilor din condominiu/scară de bloc de modificare a sistemului de încălzire centralizat şi de menţinere a acestuia pe o perioadă de minim cinci ani. În situaţia renunţării la noul sistem de încălzire ori în cazul vânzării apartamentului în termen de cinci ani de la data acordării sprijinului financiar, beneficiarul va returna în totalitate valoarea acestuia cu costurile aferente.
– dovada că este utilizator al serviciului de alimentare centralizată cu energie termică, de la asociaţia de proprietari sau de la furnizorul de serviciu.

Ultima modificare: 20.11.2014 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Giurgiuvenii sunt asteptati la meciul Astra Giurgiu- Universitatea Cluj. Biletele se pun in vanzare de joi, ora 10.00!!!

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.