Primaria a semnat contractele pentru primele 19 sprijine financiare aprobate în vederea igienizarii subsolurilor

Primaria a semnat contractele pentru primele 19 sprijine financiare aprobate în vederea igienizarii subsolurilor

Tot mai multe asociaţii de proprietari se arată interesate de măsura de acordare a sprijinului financiar pentru igienizarea subsolurilor, adoptată de municipalitate în luna octombrie a acestui an. Până în prezent, au fost depuse la Primărie 161 de astfel de solicitări.

În conferinţa de presă de miercuri, 12 noiembrie, edilul Nicolae Barbu a anunţat că au fost deja semnate contractele pentru sprijinele aprobate în şedinţa extraordinară din 6 noiembrie şi că în şedinţa ordinară de la sfârşitul lunii noiembrie vor fi supuse spre aprobare alte 19 sprijine financiare. Lucrările de evacuare a apei şi stratului grosier din aceste subsoluri au fost deja finalizate, iar instalaţiile tehnice defecte care au cauzat inundarea subsolurilor au fost reparate. Situaţia de lucrări şi volumul estimativ de apă şi deşeuri au fost verificate de persoane împuternicite din cadrul Primăriei, care, împreună cu asociaţia de proprietari/reprezentantul blocului şi societatea prestatoare de servicii, a întocmit pentru fiecare subsol în parte câte patru procese verbale: procesul verbal de începere a lucrărilor şi estimare a cantităţii de apă şi grosier, procesul verbal de estimare a cantităţii de grosier, procesul verbal de recepţie şi regularizare cantitativă şi procesul verbal de recepţie finală. Acest ultim proces verbal conţine şi menţiunea că reprezentanţii blocului/asociaţia de proprietari se obligă să menţină curăţenia şi integritatea conductelor, în caz de nerespectare fiind nevoiţi să achite integral contravaloarea lucrărilor efectuate.
Aceeaşi procedură se va respecta şi în cazul celorlalte subsoluri rămase de igienizat.
Primarul Nicolae Barbu şi-a exprimat speranţa ca până în primăvară, când apar ţânţarii, să nu mai existe apă în niciun subsol.

Ultima modificare: 14.11.2014 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Sprijin financiar pentru Festivalul International al Teatrelor Dunarene, apreciat de conducerea Teatrului „Tudor Vianu”

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.