De circa două decenii, Primăria Giurgiu premiază cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie

De circa două decenii, Primăria Giurgiu premiază cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie

Astăzi, onoarea de a le strânge mâna, de a-i felicita și a le oferi un mic dar- flori, o diplomă aniversară și un plic cu suma de 500 de lei, i-a revenit viceprimarului Ionel Muscalu.
Cele 144 de cupluri aniversare au fost invitate în sala mare a Ateneului “Nicolae Bălănescu”, locul care, pe vremuri, era punct de întâlnire(Cinematograful Lumina) așa cum le-a reamintit chiar viceprimarul Ionel Muscalu, cel care le-a vorbit și despre ceea ce reprezintă astăzi edificiul cultural.
Pentru a marca într-un mod festiv și plin de bucurie autentică, pe scenă au evoluat artiștii Ansamblului Doina Dunării, soliști instrumentiști și vocali- Adelina Găujăneanu, sub bagheta dirijorului Florentin Feraru, dar și talentații dansatori, oferind publicului generos o suită de cântece și dansuri vlăscene.
După spectacol, viceprimarul Ionel Muscalu și consilierul local Robert Costache i-au invitat pe scenă pe sărbătoriți, iar mai apoi, în foaier, au fost poftiți la un pahar cu șampanie și o gustare dulce.
Evenimentul organizat de municipalitate a fost posibil cu sprijinul Direcției de Asistență Socială Giurgiu si al Centrului Cultural Local “Ion Vinea”.

Ultima modificare: 11.08.2026 – 14:14 de către Administrator

Anteriorul Fotbal de Cupă la Giurgiu: Dunărea 1948 și CSA Steaua București se întâlnesc pe „Marin Anastasovici”
Primăria Municipiului Giurgiu © 2026. Toate drepturile rezervate.