Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu și viceprimarul Marian Damian se află astăzi în Republica Moldova, la Anenii Noi, la invitația primarului Alexandr Mațarin, la sărbătorirea hramului orașului, Sfântul Mare Mucenic Dumitru.
Cu acest prilej festiv, cei doi omologi au semnat Acordul de Înfrățire aprobat de cele doua Consilii Locale. Prin acest acord, cei doi edili vor să îmbunătățească colaborarea, să înlesnească schimburile culturale și economice și să sporească dezvoltarea celor două comunități. Sărbătoarea de la Anenii Noi a debutat cu slujba religioasă și a continuat cu parada populară și cu un divers program artistic și cultural.
Ultima modificare: 11.11.2024 – 08:11 de către Administrator