Control pe Nicolae Titulescu

Control pe Nicolae Titulescu

După două luni de la primul control pe strada Dunării, ieri seară, echipa mixtă formată din reprezentanți ai DSVSA, Biroul Poliția Animalelor, Ordine Publică, IJJ, Consiliul Județean și Primăria Giurgiu a fost prezentă într-o acțiune de verificare pe strada Nicolae Titulescu. Niciun proprietar nu avea cainele sterilizat și mai mult de atât, mulți dintre cei verificați nu au înțeles scopul campaniei și faptul că legea trebuie respectată pentru că din această cauză s-a ajuns la o situație fără precedent, cu un număr alarmant de câini maidanezi în Giurgiu.
Astfel, au fost verificate mai multe locuințe și aplicate sancțiuni contravenționale cu avertisment și acordate termene de conformare, în caz contrar, persoanele în cauză riscând amenzi de cel puțin 5.000 de lei, așa cum prevede OUG 155/2001.
Reamintim că intenția autorităților este de a-i face pe cetățeni să înțeleagă beneficiile sterilizării câinilor, atât din punct de vedere al înmulțirii și abandonului câinilor, cât și pentru sănătatea animalului. În plus, dacă o astfel de intervenție poate costa începând de la 250 de lei, în funcție de talia animalului, amenda pentru nesterilizare este de minimum 5.000 de lei.
În paralel cu aceste acțiuni de verificare se fac și acțiuni de informare, se distribuie pliante și se mediatizeaza pentru ca informația să ajungă la toți proprietarii de câini, deși se știe faptul că necunoașterea legii nu te exonerează de răspundere.

Ultima modificare: 15.11.2023 – 12:19 de către Administrator

Anteriorul Continuă lucrările pe șoseaua Bălănoaiei
Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.