Vizită de lucru în cadrul proiectului Flowing in the Danube

Vizită de lucru în cadrul proiectului Flowing in the Danube

Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, împreună cu administratorul public al municipiului Giurgiu, Ionel Muscalu, se află în aceste zile la Bruxelles, într-o vizită de lucru din cadrul proiectului international Flowing in the Danube, derulat de Danubiana Network/ European Network, suportată financiar în integralitate de către organizatori.
Vizita, ce reunește reprezentanți decizionali ai comunităților implicate în proiect, reprezintă una dintre activitățile importante, proiectul urmând a se încheia în luna decembrie a acestui an.
Astfel, între 7-10 noiembrie 2022, primari, consilieri locali și actori locali din Ungaria, Romania, Bulgaria, Germania, Austria, Croația și Slovacia parcicipa la o serie de întâlniri de lucru și vizite la insituțiile reprezentative ale Uniunii Europene, de la Bruxelees, având obiectivul principal de a discuta rolul coeziunii europene și dunărene în regiunile și orașele riverane unde trebuie să creăm instituții capabile să îndeplinească obiectivele SUERD (Strategia Uniunii Euroepene pentru Regiunea Dunării), aducătătoare de dezvoltare economică și socială.
Mesajul transmis de reprezentanții administrației locale giurgiuvene, prezenți la Bruxelles este unul pozitiv, România având încă de învățat lecții împortante de la state cu viziune și experință precum Germania sau Austria, state reprezentate și la acestă întâlnire de lucru, prin oameni cu expertiză.
După ce aseară participanții s-au cunoscut în cadrul unei prime întâlniri, astăzi au avut în program întâlniri cu reprezentanți ai Comisiei Europene, DG Regio, la Parlamentul European, la reprezentanța landului german Baden- Württemberg, agenda zilelor următoare cuprinzând și vizite la Comitetul Regiunilor, Adunarea Regiunilor, Comitetul European Economic și Social.
Proiectul ”Flowing in the Danube” a fost făcut publicului giurgiuvean încă din această vară, când Parcul Alei din municipiul Giurgiu a găzduit, duminică 17 iulie, pentru câteva ore, un stand de informare a proiectului. Pe tot parcursul sesiunii de informare au fost împărțite materiale promoționale ale proiectului și au fost purtate discuții informale cu peste 30 de giurgiuveni de toate vârstele în ceea ce privește cooperarea și posibilitățile pe care le oferă Dunărea.
Organizatorii spun că evenimentul organizat la Giurgiu s-a bucurat de un real succes, iar principala axă de investiții pe care au votat-o giurgiuvenii a fost educația. Datele colectate din orașele dunărene vor fi integrate într-un raport de proiect ce va fi prezentat Comisiei Europene în Bruxelles.

Ultima modificare: 08.11.2022 – 13:53 de către Administrator

Anteriorul Lista de priorități finală pentru anul 2022, în vederea repartizării prin închiriere a locuințelor A.N.L.

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.