Istoria și catalogul stilourilor românești – Colecția Petre Crăciun

Istoria și catalogul stilourilor românești – Colecția Petre Crăciun

Muzeul Județean ”Teohari Antonescu” a vernisat astăzi, 30 septembrie 2022, expoziția de stilouri românești – colecția ”Petre Crăciun” care prezintă aproximativ 75 de modele unice de stilouri românești realizate de patru producători: Flamura Roșie-Sibiu (Flaro), Întreprinderea de industrie locală Archimet-Sibiu, Întreprinderea Drum Nou București și Întreprinderea Chimică Cluj. Sunt prezentate în expoziție stiouri realizate de artizani din domeniul cooperației meșteșugărești, respectiv piese unice realizate de Radu Tvers și Ferdinand Tvers, ultimul reparator de stilouri din București.
Piesele din expoziție sunt prezentate pe larg și în volumul ”Istoria și catalogul stilourilor românești” apărut în acest an.
Expoziția mai cuprinde documente și materiale ilustrative din perioada comunismului de la Întreprinderea ”Flamura Roșie” (broșuri, afișe, legitimații de muncă și fotografii).
Au fost incluse și instrumente de scris utilizate de personalități locale: profesor Marinel Marinescu, profesor Ion Dincă, profesor Gheorghe Roboj și profesor Mihaela Georgescu.
La vernisaj au participat administratorul public al municipiului Giurgiu, Ionel Muscalu, reprezentanți ai Bibliotecii Județene I.A.Basarabescu, două clase de elevi de la Școala Gimnazială ”Academician Marin Voiculescu” nr. 8, însoțite de doamnele profesoare Anculescu Oana și Sima Carmen și o clasă de elevi de la liceul ”Nicolae Cartojan”, însoțită de dl. profesor Iulian Stochici.

Ultima modificare: 30.09.2022 – 14:27 de către Administrator

Anteriorul ISTORIA ȘI CATALOGUL STILOURILOR ROMÂNEȘTI – COLECȚIA PETRE CRĂCIUN (video)

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.