Mână de la mână pentru gesturi caritabile
Cetăţenii ucrainieni care au ajuns aseară la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă sunt nevoiţi să
mai ramână la Giurgiu deoarece avaria mijlocului de transport este mai gravă decât părea iniţial, iar acest lucru necesită mai mult timp pentru reparaţie.
Pentru că au plecat din Odesa doar cu hainele de pe ei şi cu doar câteva ruble în buzunar, mai mulţi giurgiuveni inimoşi, asociaţii, fundaţii şi oameni politici au venit să le aducă îmbrăcaminte, încălţăminte, jucării, bani pentru combustibil şi produse alimentare.
Primăria municipiului Giurgiu mulţumeşte în numele refugiaţilor pentru gestul de umanitate şi promptitudinea cu care au răspuns apelului nostru, Asociaţiei “Ai voinţă, ai putere”, Fundaţiei OM, domnului Marian Pavel, administratorul Pieţei Centrale, doamnei deputat Elena Dinu şi nu în ultimul rând familiei senatorului Toma Petcu.
Foto: Vasile Arcanu
Ultima modificare: 25.03.2022 – 00:00 de către Primăria Giurgiu