GIURGIU, ÎN TOPUL JUDEȚELOR CU CEI MAI MULȚI VOLUNTARI LA ZIUA CURĂȚENIEI

GIURGIU, ÎN TOPUL JUDEȚELOR CU CEI MAI MULȚI VOLUNTARI LA ZIUA CURĂȚENIEI

Conform unor prime estimări publicate pe site-ul https://letsdoitromania.ro, Giurgiu se află în topul județelor cu cei mai mulți voluntari la Ziua Curățeniei, fiind situat pe locul 10, cu peste 10.000 de voluntari și 14.000 de saci de deșeuri colectate. La nivelul municipiului s-au alăturat campaniei de curățenie peste 3.000 de voluntari de la instituții publice, societăți, unități școlare, ONG-uri etc.
Totodată, rezultatele provizorii ale acțiunii din 15 septembrie arată că la nivelul țării peste 338.000 de voluntari au adunat 467.453 saci cu deșeuri, în timp ce la nivel internațional, 13 milioane de voluntari din 155 de țări au luat parte la această mișcare civică de curățare a deșeurilor.
„Chiar dacă, aparent, vorbim despre o singură zi de curățenie pe an, efectele ei se văd mult după, în mentalitatea oamenilor despre deșeuri și despre puterea de a schimba în bine România. În urma ei rămân conștiința civică și respectul față de natură. Mulțumim tuturor celor care au dat câteva ore din timpul lor de week-end pentru Let`s Do It, Romania!”, a concluzionat Ionuț Iordăchescu, Project Manager Let’s Do It, Romania!.

Ultima modificare: 18.09.2018 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul LA RUSE AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE LA PROIECTUL PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA CONECTIVITĂȚII EURIREGIUNII RUSE-GIURGIU CU CORIDORUL PAN-EUROPEAN DE TRANSPORT NR. 7

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.