DEMERSURI PENTRU PROIECTUL DE REFACERE A CASEI TINERETULUI

DEMERSURI PENTRU PROIECTUL DE REFACERE A CASEI TINERETULUI

Proiectul de hotărâre aprobat în ședința extraordinară de astăzi, 12 februarie, privind preluarea în proprietatea municipiului a clădirii și terenului Casei de Cultură a Tineretului, constituie un pas important în demersurile municipalității de a transforma această clădire nefinalizată într-un Centru Comunitar Integrat, în cadrul “Strategiei de Dezvoltare Locală la nivelul municipiului Giurgiu”.

“Aveam administrarea acestei clădiri dată prin hotărâre de consiliu județean. Proprietarul acestei construcții este Consiliul Județean și în urmă cu trei ani ni s-a dat în administrare această investiție neterminată, cu condiția să accesăm un proiect cu fonduri europene și să-l finalizăm. Dat fiind faptul că cerințele din ghid impun proprietatea asupra acestei clădiri și nu doar administrarea, a fost necesar ca astăzi să ne întrunim în regim de urgență și să aprobăm o hotărâre de consiliu care să permită Consiliului Județean să ne transmită în proprietate această învestiție nefinalizată. Să sperăm că ea va fi trecută pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean de miercuri și, în timpul cel mai scurt, să putem face demersurile de a intabula acest drept de proprietate și automat să demarăm procedura de licitație (sursele financiare le avem alocate) și să facem proiectul tehnic al acestei constucții, adaptat la cerințele acestei Strategii de dezvoltare locală”, a explicat primarul Nicolae Barbu referitor la necesitatea convocării consilierilor locali în ședință extraordinară și la etapele următoare ce trebuie parcurse.

Strategia de Dezvoltare Locală Giurgiu (SDL) a obținut finanțare de la MDRAP prin POR 2014-2020 și DOCU 2014-2020 în valoare de aproximativ 7 milioane de euro, din care 3,3 milioane de euro sunt pentru Proiectul “Construirea/modernizarea/renovarea unui Centru Comunitar Integrat (CCI)”, adică refacerea Casei de Cultură a Tineretului. În cadrul acestui CCI vor fi furnizate servicii educaționale pentru adulți și copii, servicii personalizate de ocupare, socio-medicale pentru adulți și copii, pentru copii/femei în situații de vulnerabilitate, punct de acces public la informații, servicii sportive și recreative.

Printre celelalte acțiuni de intervenție ale SDL finanțate prin POR se numără amenajarea unui spațiu de joacă care să deservească și ZUM, investiții în infrastructura rutieră/pietonală în zona Rudari, modernizarea infrastructurii sportive a școlilor la care au acces și copiii din zona urbană marginalizată, construcția/dotarea unei locuințe de urgență în cadrul CCI pentru victimele violenței domestice.

Obiectivul general al strategiei aprobate de MDRAP este acela de reducere a numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială în zona urbană marginalizată (ZUM) – Rudari, alături de îmbunătățirea calității vieții, creșterea coeziunii sociale, îmbunătățirea mediului de viață și creșterea economică în teritoriul SDL- municipiul Giurgiu.

Ultima modificare: 12.02.2018 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul ÎNCEP LUCRĂRILE DE EXECUȚIE LA BLOCUL ANL PENTRU SPECIALIȘTII ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII!

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.