PARCUL DE LA TIPOGRAFIE VA FI MONITORIZAT VIDEO

PARCUL DE LA TIPOGRAFIE VA FI MONITORIZAT VIDEO

Lucrările de reamenajare începute în aprilie 2015 la Parcul de la Tipografie se apropie de final. Cel mai vechi parc din cartierul Oinac a intrat într-un amplu proces de modernizare, de acest parc urmând a beneficia toţi locuitorii cartierului Oinac care sunt în număr destul de mare şi care în prezent nu au la dispoziţie suficient spaţiu pentru recreere şi relaxare.
Dacă în prima fază lucrările s-au desfăşurat conform graficului stabilit iniţial, finalizarea a fost întârziată din cauza unor probleme legate de punerea în funcţiune a contorului de energie electrică de putere suplimentară, necesar funcţionării fântânii arteziene. Aceasta va fi una specială, fiind dotată cu un sistem de iluminare cu becuri colorate.
Până în acest moment au fost pavate aleile pietonale din parc, au fost terminate lucrările la sistemul de irigaţii, s-au montat stâlpii de iluminat, urmând ca zilele acestea să fie amplasate şi coşurile de gunoi. Copacii din parc au fost toaletaţi iar cei vechi înlocuiţi cu platani tineri. Urmează plantarea de noi arbuşti ornamentali şi semănarea gazonului când temperaturile de afară vor permite acest lucru.
De asemenea, ca şi parcul Baciu, parcul Tipografie va fi monitorizat video de către dispeceratul Poliţiei Locale.
Într-una din laturile parcului a fost amenajată o suprafaţă speciala destinată montării unor aparate de fitness, ce vor fi amplasate cel mai tarziu în toamna aceasta. De asemenea, se doreşte ca o dată cu montarea aparatelor de fitness să fie dat în folosinţă şi un spaţiu de joacă pentru copii ce va fi amenajat în imediata apropiere a parcului Tipografie. Municipalitatea a alocat din bugetul propriu sumele necesare acestor lucrări care se ridică la aproape 360 mii lei.

Ultima modificare: 21.09.2022 – 14:06 de către

Anteriorul APĂ GRATUITĂ PE PERIOADA CANICULEI ÎN MAI MULTE PUNCTE DIN ORAŞ

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.