Facturile giurgiuvenilor la căldură vor scădea considerabil începând cu această lună, şi asta pentru că administraţia publică locală a decis să majoreze subvenţia la energia termică.
Astfel, consilierii locali s-au întrunit, luni 16 februarie, în şedinţă extraordinară, pentru aprobarea a 12 proiecte de hotărâri cu caracter urgent.
Ultimul punct de pe ordinea de zi care a trecut de votul consilierilor a vizat reducerea preţului gigacaloriei prin acordarea unei subvenţii de 240 de lei.
“Anul trecut, municipalitatea din Giurgiu a primit sprijin financiar din partea Guvernului în valoare de 47 de miliarde lei pentru asigurarea combustibilului necesar încălzirii populaţiei pentru iarna 2014-2015. Pentru că în această perioadă s-au făcut economii la consumul de gaze ca urmare a îmbunătăţirii reţelei de distrubuţie, Primăria Municipiului Giurgiu a decis ca populaţia să primească o subvenţie mai mare pentru plata energiei termice şi va acorda în perioada 15 februarie-15 aprilie o subvenţie de 240 de lei la preţul gigacaloriei, ceea ce înseamnă că giurgiuvenii vor plăti 160 de lei pentru o gigacalorie.” a precizat primarul Nicolae Barbu.
Ultima modificare: 21.09.2022 – 14:06 de către