PROGRAMUL PRIVIND IGIENIZAREA SUBSOLURILOR CONTINUA SI IN 2015

PROGRAMUL PRIVIND IGIENIZAREA SUBSOLURILOR CONTINUA SI IN 2015

Municipalitatea a finanţat în anul 2014 igienizarea a 53 de subsoluri din municipiul Giurgiu. Dincolo de aspectul neplăcut şi de mirosul urât care emana din apa menajeră, municipalitatea a demarat acest program, în primul rând pentru siguranţa cetăţenilor. Având în vedere că apa care persista de ani buni în subsoluri reprezenta un risc major în ceea ce priveşte structura de rezistenţă a clădirilor, imobilele puteau fi expuse pericolului de a se prăbuşi la un cutremur mai mare de 7 grade.
Astfel, pentru a veni în sprijinul giurgiuvenilor care nu şi-ar fi permis să cureţe din fonduri proprii subsolurile (în condiţiile în care igienizarea unei scări de bloc a costat 3.500 de lei), Primăria şi Consiliul Local Giurgiu au aprobat în acest scop acordarea de sprijine financiare.
Până în prezent au fost centralizate 205 cereri de la mai multe asociaţii de scări din cartierele giurgiuvene (Negru-Vodă, şos. Bucureşti, Tineretului, Decebal).
53 de lucrări au fost deja executate ,iar 40 dintre acestea au fost deja achitate de către municipalitate, costurile ridicându-se la aproape 200.000 lei. Alte 12 scări de bloc se află în curs de finalizare, iar din cele 10 firme care s-au înscris pentru executarea igienizărilor, în acest moment lucrează doar 6.
Pentru că, încă mai există scări de bloc ale căror subsoluri necesită igienizare, municipalitatea a hotărât să continue acest program şi în 2015. Drept urmare, administratorii asociaţiilor de locatari pot depune în continuare cereri pentru acordarea de sprijine financiare în vederea executării acestor lucrări.

Ultima modificare: 21.09.2022 – 14:06 de către

Anteriorul Politia Locala Giurgiu isi continua activitatea si în 2015

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.