Tinerii pana in 35 de ani pot primi in folosinta gratuita terenuri pentru construirea de locuinte proprietate personala

Tinerii pana in 35 de ani pot primi in folosinta gratuita terenuri pentru construirea de locuinte proprietate personala

Conform Legii nr. 15/2003, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani pot primi din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale terenuri pentru construirea de locuinţe proprietate personală.
Criteriile pe care aceştia trebuie să le întrunească sunt următoarele:
a) au împlinit vârsta de 18 ani la data depunerii cererii;
b) nu au avut sau nu deţin în proprietate o locuinţă sau un teren destinat construirii unei locuinţe proprietate personală, atât în localitatea în care se solicită atribuirea în folosinţă a unui teren, cât şi în alte localităţi;
c) părinţii acestora nu deţin sau nu au deţinut în ultimii 10 ani în proprietate un teren în suprafaţă mai mare de 500 m2 în mediul urban sau de 5.000 m2 în mediul rural, indiferent de localitatea în care este situat terenul.
Solicitanţii trebuie să depună la consiliul local al unităţii administrativ-teritoriale în care îşi au domiciliul cererea pentru atribuirea terenului, însoţită de următoarele documente:
– copie certificat naştere
– copie act identitate
– declaraţie pe proprie răspundere că nu deţin sau nu au deţinut în proprietate o locuinţă ori un teren destinat construirii unei locuinţe
– copie certificat căsătorie (dacă este cazul)
– dovadă realizare venituri
– hotărâre judecătorească de evacuare (dacă este cazul)
– număr de copii aflaţi în întreţinere
Atribuirea terenului se face în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei proprietate personală, în limita suprafeţelor disponibile, prin hotărâre a consiliului local.
Beneficiarul terenului este obligat să înceapă construcţia locuinţei în termen de un an de la data atribuirii terenului. În cazul nerespectării acestei obligaţii, beneficiarului i se retrage dreptul de folosinţă asupra terenului, prin hotărâre a Consiliului Local.
Suprafaţa de teren care poate fi atribuită tinerilor din municipiul Giurgiu pentru construirea unei locuinţe este cuprinsă între 150 şi 300 de metri pătraţi.
Până în prezent, Consiliul Local al Municipiului Giurgiu a aprobat 12 hotărâri de consiliu pentru atribuirea de terenuri în acest scop, însă cinci dintre acestea au fost revocate pentru nerespectarea obligaţiei de începere a construcţiei în termenul prevăzut de lege.
Anul acesta, trei familii de tineri şi-au depus dosarul pentru atribuirea unui teren.
După finalizarea aplicării legilor fondului funciar şi a Legii nr. 10/2001 privind retrocedarea imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada 1945-1989, comisia de aplicare a Legii nr. 15/2003 va inventaria terenurile rămase disponibile şi libere de sarcini în vederea atribuirii conform prevederilor legale.

Ultima modificare: 08.12.2014 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Mesajul Domnului Primar Nicolae Barbu cu ocazia Sărbătorii Sfântului Nicolae

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.