Instructaj pentru ziua de 1 decembrie

Instructaj pentru ziua de 1 decembrie

Ziua de 1 decembrie se apropie iar reprezentanţii municipalităţii se pregătesc pentru ca evenimentele din această zi să fie organizate ca la carte.
Miercuri, 19 noiembrie, directorul executiv al Poliţiei Locale Giurgiu, Lazăr Ciobanu, cel care se face responsabil de organizarea festivităţilor, a convocat în şedinţă toţi factorii implicați care au atribuţii în organizarea evenimentelor cu privire la sărbătorirea Zilei Naţionale a României. La întâlnire au participat şi reprezentanţi ai structurilor Ministerului de Interne.
Astfel, au fost puse la punct toate detaliile şi materialele necesare pentru amenajarea tribunei, sonorizare şi nu în ultimul rând a mesei tradiţionale care va fi servită imediat după ceremonialul din Piaţa Tricolorului.
Programul zilei de 1 decembrie va incepe de la ora 10:00 cu primirea oficialităţilor judeţene şi locale cu marşul de întâmpinare intonat de Fanfara Centrului Cultural “Ion Vinea” la Monumentul Eroilor de pe şoseaua Bucureşti.
Între orele 10:05-10:30 va fi intonat Imnul Naţional şi totodată va avea loc şi un ceremonial religios oficiat de un sobor de preoţi la Biserica Eroilor. Programul va continua cu depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor din incinta Bisericii Eroilor, urmate de parada militară a Gărzii de Onoare.
Evenimentele zilei de 1 decembrie se vor încheia la ora 18:00 când va avea loc deplasarea cu torţe a detaşamentelor participante la defilare, însoţite de majorete şi fanfara Centrului Cultural “Ion Vinea”.

Ultima modificare: 19.11.2014 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Expoziţie cu tema “Arta in Transeele Primului Razboi Mondial”

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.