Ziua Armatei, sarbatorita si la Giurgiu

Ziua Armatei, sarbatorita si la Giurgiu

Municipalitatea a marcat şi în acest an data de 25 octombrie, Ziua Armatei Române. La manifestările prilejuite de această sărbătoare au participat atât autorităţi locale cât şi cele judeţene, executivul Primăriei fiind reprezentat de primarul Nicolae Barbu şi viceprimarul Liviu Popazu.
Ceremonia publică de sărbătorire s-a desfăşurat la Monumentul Eroilor din Cimitirul Smârda, manifestarea fiind deschisă printr-o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi.
După discursurile oficiale au fost depuse coroane de flori în memoria ostaşilor români care s-au jertfit pentru ţară. Astfel, au depus coroane autorităţile locale şi judeţene ,instituţiile deconcentrate şi partidele politice.
Festivitatea s-a încheiat cu momentul cel mai aşteptat de cei prezenţi, defilarea Gărzii de Onoare şi a Plutoanelor pe aleea pietonală din Cimitirul Smârda, alaturi de fanfara Centrului Cultural Ion Vinea .

Ultima modificare: 27.10.2014 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Astralii joaca luni impotriva celor de la FC Petrolul Ploiesti, biletele au fost astazi puse in vanzare

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.