Primăria municipiului Giurgiu a organizat, luni, 11 august, prima şedinţă din acest an, la care au participat reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari din oraş. Ordinea de zi a cuprins 4 puncte destul de importante pentru locatarii blocurilor din municipiu. Astfel, primul punct a vizat înştiinţarea preşedinţilor de asociaţii cu privire la acordarea de către Primăria Giurgiu prin Direcţia de Asistenţă Socială Giurgiu a unui sprijin financiar persoanelor aflate în dificultate pentru realizarea instalaţiilor interioare de încălzire, prin distribuţie pe orizontală în condominiile din municipiul Giurgiu. Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe prin Programul European a fost cea de-a doua informaţie pe care edilul şef a dorit să o transmită tuturor locatarilor prin intermediul acestei şedinţe. Cel de-al treilea punct inclus în ordinea de zi a făcut referire la branşarea/contorizarea pe orizontală la instalaţia de apă potabilă. Ultimul punct, dar nu şi cel mai puţin important, s-a concentrat pe igienizarea subsolurilor – montarea de ţevi de scurgere din subsol către instalaţia de canalizare.
În timpul discuţiilor, primarul Nicolae Barbu a ţinut să sublinieze importanţa furnizării acestor informaţii pentru locatarii blocurilor din municipiul Giurgiu. De altfel, interesul preşedinţilor de asociaţii pentru şedinţa de astăzi a fost foarte mare, dovadă fiind numărul crescut de participanţi.
Ultima modificare: 11.08.2014 – 00:00 de către Primăria Giurgiu