Se reia proiectul de reabilitare termica a blocurilor de locuinte

Se reia proiectul de reabilitare termica a blocurilor de locuinte

Primăria Municipiului Giurgiu reia proiectul de reabilitare termică din acest an care prevede reabilitarea unui număr de 500 de locuinţe anual, prin reabilitarea a 507 apartamente situate în blocurile din Cartierul Policlinică.
Proiectul se află în prima fază, respectiv proiectarea lucrărilor de intervenţie ce sunt reglementate prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 18 din 2008 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe prin reducerea consumului de energie.
Reducerea consumului de energie pentru încălzirea blocurilor de locuinţe are ca efecte reducerea costurilor de întreţinere cu încălzirea, diminuarea efectelor schimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterea eficienţei energetice, prin reducerea consumului de combustibil utilizat la prepararea agentului termic pentru încălzire, precum şi ameliorarea aspectului urbanistic al localităţilor.
În program mai sunt incluse, pe lângă blocurile de locuinţe, şi locuinţele sociale aflate în proprietatea sau administrarea Consiliului Local, excepţie făcând locuinţele clasate sau în curs de clasare ca monumente istorice, precum şi cele situate în centrele istorice ale localităţilor, în zonele de protecţie ale monumentelor sau în zonele construite protejate potrivit legii. Locuinţele se includ în programele locale de reabilitare termică de către primarii de localităţi în calitate de coordonatori locali.
Finanţarea executării lucrărilor de intervenţie se asigură în proporţie de 60% din fondurile structurale şi de coeziune puse la dispoziţie de Uniunea Europeană şi din alocaţii de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Restul de 40% sunt suportaţi din fonduri aprobate anual în bugetele locale, precum şi din fondul de reparaţii al asociaţiilor de proprietari sau din alte surse legal constituite.
În etapa de proiectare a lucrărilor de intervenţii se realizează expertiza tehnică, auditul enegetic, elaborarea şi verificarea documentaţiei tehnice de avizare a lucrărilor de intervenţie, obţinerea autorizaţiei de construire, elaborarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, precum şi a documentaţiei de achiziţie pentru contractarea executării lucrărilor de intervenţie.
Lucrările de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe sunt lucrări de reabilitare termică a anvelopei, a sistemului de încălzire şi instalarea, după caz, a unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile – panouri solare termice şi electrice, pompe de căldură şi centrale termice de biomasă, inclusiv achiziţionarea acestora.

Ultima modificare: 22.07.2014 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Blocul C din cartierul Slobozia, evacuat pentru siguranţa locatarilor

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.