Un nou parc aflat in curs de amenajare în jurul Lacului Prieteniei

Un nou parc aflat in curs de amenajare în jurul Lacului Prieteniei

În scurt timp, giurgiuvenii care doresc să se relaxeze în aer liber şi să fie înconjuraţi de verdeaţă vor avea la dispoziţie un nou parc, aflat în curs de amenajare, în zona Lacului Prieteniei.
În locaţia respectivă au fost plantate mii de flori de diferite specii, arbuşti ornamentali, arbori şi au fost amplasate componente de mobilier stradal, respectiv bănci şi coşuri de gunoi, dar au fost montate şi pergole destinate plantelor agăţătoare. În plus, proiectul de amenajare a prevăzut şi dotarea parcului cu o instalaţie de irigat automatizată care să menţină o umiditate corespunzătoare materialului dendrologic.
Proiectul se numeşte “Îmbunătăţirea calităţii mediului şi a vieţii prin înfiinţarea unui parc adiacent lacului de agrement” şi a fost aprobat în anul 2010, contractul fiind semnat de conducerea Primăriei Municipiului Giurgiu un an mai târziu, în 2011, cu Autoritatea Fondului pentru Mediu.

Ultima modificare: 18.09.2013 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Festivalul Concurs National de Muzica Populara “In memoriam Marin Ghiocel”, la prima editie

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.