Investiție în energie verde și economie la buget: Primăria Giurgiu pregătește o centrală fotovoltaică pentru autoconsum

Investiție în energie verde și economie la buget: Primăria Giurgiu pregătește o centrală fotovoltaică pentru autoconsum

Preocupată de reducerea cheltuielilor, în contextul financiar deosebit de greu pe care trebuie să îl gestioneze, conducerea Primăriei Giurgiu ia în calcul depunerea unui proiect care să răspundă direct nevoilor instituției, respectiv diminuarea masivă a costurilor cu energia electrică și astfel, reducerea propriilor cheltuieli.
Concret, prin Direcția Programe Europene, Primăria Giurgiu intenționează să obțină finanţare din fondurile alocate României prin Fondul pentru Modernizare (FM), pentru proiecte de investiţii în capacităţi noi de producere pentru autoconsum a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară cu capacități de stocare integrate.
Pentru municipalitate, un astfel de proiect ar reprezenta o economie considerabilă în ceea ce privește costurile lunare de funcționare, având în vedere că această finanţare este nerambursabilă, în condițiile ghidului, și astfel ar degreva bugetul local de plata energiei electrice.
Proiectul aflat în stadiul de pregătire “Înfiintarea centrală fotovoltaică pentru autoconsum, inclusiv capacitate de stocare, în Municipiul Giurgiu” are drept scop susținerea unei economii cu emisii scăzute de carbon, dar și reducerea cheltuielilor publice cu energia electrică contribuind direct la eficientizarea bugetului local.
Dincolo de acestea, prin acest proiect se va realiza creșterea independenței energetice și a gradului de autonomie energetică prin reducerea vulnerabilității la eventuale întreruperi în rețeaua publică.
Important de menționat este că prin această linie de finanțare se dorește susținerea unei economii cu emisii scăzute de carbon și atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC), actualizat.

Ultima modificare: 01.10.2026 – 11:30 de către Administrator

Anteriorul Blocul ANL pentru tinerii specialiști în sănătate intră în linie dreaptă: au început lucrările pentru utilități și căile de acces
Primăria Municipiului Giurgiu © 2026. Toate drepturile rezervate.