Giurgiu, oportunități de cooperare cu India: investiții, economie și noi parteneriate

Giurgiu, oportunități de cooperare cu India: investiții, economie și noi parteneriate

Primarul Adrian Anghelescu si viceprimarul Ionel Muscalu au participat ieri, la invitația Excelenței Sale, Dr.Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Indiei la București, la un pranz de lucru găzduit la reședința Exceleneței Sale, alături de alți reprezentanți ai autorităților publice locale din România.
Întâlnirea a fost utilă și aplicată și a urmarit identificarea de noi căi de cooperare în economie, comerț, turism și nu în ultimul rând în domeniul cultural.
În ceea ce privește municipiul Giurgiu, discuțiile au decurs firesc, în continuarea celor inițiate la Giurgiu, la prima întâlnire de la Consiliul Județean Giurgiu, respectiv despre cum putem transforma relația foarte bună dintre România și India în proiecte concrete, în investiții, în locuri de muncă și în oportunități pentru comunitățile noastre.
Așa cum a fost prezentat, India este interesată de parteneriate economice, investiții și colaborări în domenii precum industria, energia, tehnologia, infrastructura și producția, și în acest context, Giurgiu are argumente importante: poziția strategică pe Dunăre și la frontieră cu Bulgaria, portul, Zona Liberă, zonele industriale, infrastructura, relația transfrontalieră cu Ruse și, nu în ultimul rând, forța de muncă și experiența industrială.
Astfel de întâlniri concrete, care depășesc zona protocolară, sunt extrem de valoroase, în contextul în care se pot concretiza în parteneriate reale.

Ultima modificare: 18.09.2026 – 13:16 de către Administrator

Anteriorul Zonele Libere Giurgiu și Ruse pun bazele unei noi etape de cooperare
Primăria Municipiului Giurgiu © 2026. Toate drepturile rezervate.