Producătorii locali, prezenți la Zilele municipiului

Producătorii locali, prezenți la Zilele municipiului

Anul acesta, evenimentul „Zilele municipiului Giurgiu” aduce o noutate binevenită pentru comunitate: participarea producătorilor locali, care își vor expune și comercializa produsele chiar în cadrul manifestărilor dedicate orașului.
Pe lângă grătare, gogoși si alte bunătăți, giurgiuvenii și vizitatorii vor avea ocazia să descopere și să achiziționeze o gamă variată de produse autentice, direct de la sursă. Printre acestea se numără legume de sezon proaspete, miere naturală, suc de aronia, vinuri locale, dar și alte bunătăți pregătite cu grijă de producători din zonă.
Inițiativa încurajează consumul de produse românești, oferind totodată o experiență autentică participanților la eveniment.
Standurile producătorilor vor completa atmosfera de sărbătoare, aducând mai aproape tradițiile și gusturile specifice regiunii.
Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la eveniment, să susțină producătorii locali și să se bucure de produse de calitate, într-un cadru festiv dedicat comunității giurgiuvene.

Ultima modificare: 24.04.2026 – 08:46 de către Administrator

Anteriorul La mulți ani, Giurgiu!
Primăria Municipiului Giurgiu © 2025. Toate drepturile rezervate.