A fost semnat contractul de finanțare aferent proiectului ce vizează construirea campusului profesional cu învățământ dual

A fost semnat contractul de finanțare aferent proiectului ce vizează construirea campusului profesional cu învățământ dual

Viceprimarul municipiului Giurgiu Ionel Muscalu, în calitate de reprezentant de drept al ordonatorului principal de credite, a semnat, astăzi 19 ianuarie 2024, la sediul Ministerului Educației, contractul de finanțare aferent proiectului Campus politehnic regional pentru învățământ dual Giurgiu.
Alături de viceprimarul Ionel Muscalu, au mai participat președintele CJ, Dumitru Beianu, vicepreşedintele CJ, Elisabeta Mihalcea europarlamentarul Dan Motreanu, senatorul Toma Petcu, deputatul Alexandru Andrei şi inspectorul general școlar Ion Ghimpețeanu.
Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență și are o valoare de aproximativ 23 de milioane de euro.
Pe durata desfășurării contractului vor fi derulate activități de promovare a ofertei, recrutare, selecție și admitere a elevilor și studenților în sistemul de învățământ dual, întreaga perioadă de formare profesională, inclusiv susținerea examenului final de certificare a calificării.
Scopul principal de activitate al Consorțiului îl constituie asigurarea educației şi formării profesionale de calitate a elevilor și studenților, în vederea obținerii unei calificări și apoi a unui loc de muncă stabil și bine plătit.
Campusul profesional regional integrat, va fi destinat județelor Giurgiu, Călărași și Teleorman. Vor fi construite spații de învățământ, dar şi spații de cazare, cantine, baze sportive, săli de lectură, o bibliotecă şi spații de recreere.
Proiectul vizează realizarea unei rute complete de învăţământ tehnic, atât de nivel mediu, cât şi superior, cu scopul de a apropia oferta forţei de muncă calificată din cele trei judeţe de nevoile reale de pe piaţa forţei de muncă, formarea elevilor şi studenţilor urmând să se facă şi cu ajutorul firmelor interesate de angajarea acestora, la finalizarea studiilor.
Elevii din învățământul dual dobândesc o relație timpurie cu un potențial loc de muncă, accesul la resursele tehnologice moderne şi alte beneficii, precum:
➡bursă lunară;
➡masă/cazare gratuite și decontare transport;
➡echipament de lucru şi protecție;
➡pregătire practicä şi mentorat;
➡diplomă recunoscută la nivel european; prioritate la angajare;
➡posibilitatea continuärii studiilor pentru obținerea diplomei de bacalaureat.

Ultima modificare: 20.01.2024 – 14:55 de către Administrator

Anteriorul Anunț important!

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.