BLOCUL 113 VA FI ÎNCHIS PRIN GRIJA PROPRIETARILOR ŞI A MUNICIPALITĂŢII

BLOCUL 113 VA FI ÎNCHIS PRIN GRIJA PROPRIETARILOR ŞI A MUNICIPALITĂŢII

Blocul 113, situat în zona Direcţiei de Finanţe Giurgiu, a intrat de ceva vreme în atenţia municipalităţii. La nivelul Primăriei au avut loc o serie de întâlniri cu cei 87 de proprietari pentru a găsi soluţii în ceea ce priveşte finalizarea construcţiei blocului şi amenajarea exterioară a zonei. Construit de mai bine de 25 de ani, în timp, blocul a rămas neterminat, doar un schelet care nu se încadrează din punct de vedere estetic în ceea ce numim Centru.
În acest sens s-au făcut demersuri pentru ca toţi proprietarii să se constituie într-o formă juridică, astfel că, zilele acestea au dobândit prin hotărâre judecătorească titlul de asociaţie de proprietari a blocului 113, a cărui preşedinte este Victor Boiangiu, preşedintele Consiliului Local al Seniorilor şi care s-a ocupat îndeaproape de această problemă sprijinit în toate demersurile de primarul Nicolae Barbu.
Odată constituită asociaţia, proprietarii blocului 113 şi-au propus amenajarea apartamentelor neterminate, lucrare ce va fi finalizată în 4-5 luni de zile după cum spune chiar preşedintele asociaţiei, Victor Boiangiu.
De cealalată parte, municipalitatea a dat startul lucrărilor ce ţin de amenajarea zonei, aceasta fiind o dorinţă mai veche a primarului Nicolae Barbu de a scoate acest ansamblu de locuinţe din starea degradabilă în care se află. Zilele acestea au început să sosească materialele de construcţii, iar echipele de muncitori au dat startul lucrărilor. Se vor efectua lucrări privind racordarea la utilităţi (energie electrică, apă, canalizare), dar şi o amenajare peisagistică a zonei.

Ultima modificare: 21.09.2022 – 14:06 de către

Anteriorul CONCURSUL NATIONAL “RITMURI DE TOACA” – LA A-X-A EDITIE

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.