Polițistii locali giurgiuveni vor primi norma de hrana

Polițistii locali giurgiuveni vor primi norma de hrana

Polițiștii locali giurgiuveni vor primi lunar normă de hrană, ca şi cadrele cu statut special din Ministerul de Interne. Măsura a fost adoptată de consilierii locali astăzi, 29 ianuarie, în ședință ordinară, având ca temei legal Ordonanța de Urgență nr. 65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative. Art. XI al acestei ordonanțe prevede că dupa articolul 35 din Legea politiei locale nr. 155/2010, se introduce un nou articol, articolul 351, cu urmatorul cuprins: „Incepând cu 1 ianuarie 2015, autoritățile administrației publice locale pot acorda în limita bugetului aprobat, prin hotărâre a consiliului local, norma de hrană politiștilor locali conform prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”
De această prevedere vor beneficia toți cei 59 de polițiști locali – doi funcţionari publici de conducere şi 57 de funcţionari de execuţie. Cuantumul normei de hrană pentru polițiștii locali este pentru moment de 300 de lei/lună. Primarul Nicolae Barbu a precizat că în al doilea semestru al anului este posibil ca bugetul local să fie mărit prin alocații de la bugetul de stat și prin urmare, norma de hrană pentru polițiștii locali ar putea fi majorată printr-o altă hotărâre a Consiliului Local.

Ultima modificare: 21.09.2022 – 14:06 de către

Anteriorul Scutiri de la plata impozitelor si taxelor locale

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.