Saptamana Europeana a Mobilitatii, sarbatorita vineri si la Giurgiu prin desene pe asfalt

Saptamana Europeana a Mobilitatii, sarbatorita vineri si la Giurgiu prin desene pe asfalt

Săptămâna Europeană a Mobilităţii a fost sărbătorită vineri, 19 septembrie şi la Giurgiu. Acţiunea a fost promovată şi suţinută de Primăria Municipiului Giurgiu, în acest sens amplasând un banner pe şoseaua Bucureşti, în zona Parcului Mihai Viteazul. Tot vineri, începând cu ora 7.00 şi până la ora 19.00, traficul pe strada Mircea cel Bătrân a fost închis pentru asigurarea bunei desfăşurări a unui concurs de desene pe asfalt. La competiţie au participat elevi din ciclul primar, clasele a III-a şi a IV-a, de la Școala Gimnazială nr. 7 din municipiu, şi au avut ca temă protejarea mediului înconjurător. Cele mai bune desene realizate de copii au fost premiate de municipalitate. Săptămâna Europeană a Mobilităţii a ajuns în acest an, la Giurgiu, la cea de-a 11-a ediţie, şi de fiecare dată a reuşit să angreneze în acţiuni cu teme de protejare a mediului înconjurător cât mai mulţi giurgiuveni.
Săptămâna mobilităţii se desfăşoară în acest an în perioada 16-22 septembrie şi este o campanie care are în vizor mobilitatea urbană, iar scopul din acest an este acela de a găsi, măcar pentru o zi, alternative de a înlocui mersul cu maşina cu alte mijloace care nu poluează mediul înconjurător.

Ultima modificare: 19.09.2014 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Familiile cu venituri reduse beneficiaza si in acest an de subventia pentru caldura

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.