Fostul Institut de Proiectare va avea in curand o nouă imagine

Fostul Institut de Proiectare va avea in curand o nouă imagine

Acţiunea de schimbare a aspectului fostului Institut de Proiectare de pe strada Mircea cel Bătrân se află în plină desfăşurare, după ce situaţia neplăcută în care se află a fost sesizată şi reclamată de giurgiuveni. La iniţiativa Consiliului Local al Seniorilor şi cu sprijinul financiar aprobat de Consiliul Local al Municipiului Giurgiu s-a trecut la rezolvarea acestei probleme, în măsura în care permite legea, proiectul fiind structurat în trei etape: igienizarea întregii clădiri, securizarea clădirii, astfel încât să nu mai permită accesul celor care deteriorează interiorul şi acoperirea faţadei cu un mesh din poliplan impermeabil.
Primele două etape au fost deja finalizate cu succes. Igienizarea a fost realizată săptămâna trecută, iar securizarea clădirii a fost asigurată prin închiderea golurilor (ferestre, uşi) cu plăci OSB, ieri, 16 septembrie. Cu privire la cea de-a treia etapă, de mascare a faţadei, specialiştii din cadrul administraţiei locale ce se ocupă de acest proiect anunţă că mesh-ul a fost deja confecţionat şi se estimează că va fi montat până săptămâna viitoare.

Ultima modificare: 17.09.2014 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Se intrerupe alimentarea cu apa pe strazile adiacente strazii Păcii

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.