Cele două întâlniri pe tema Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, oportunităţi de a pune bazele unor proiecte comune viitoare

Cele două întâlniri pe tema Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, oportunităţi de a pune bazele unor proiecte comune viitoare

Ziua de marţi, 29 octombrie, a reprezentat pentru primarul Nicolae Barbu, o bună oportunitate de a discuta concret, cu cei mai importanţi “actori” ai Strategiei Dunării, de la nivel administrativ, respectiv primarii din oraşe dunărene. Primarul General Sorin Oprescu a organizat o întâlnire la sediul municipalităţii din Capitală, cu primarii prezenţi săptămâna aceasta la Bucureşti pentru a participa la cea de-a 7-a Conferinţă a Oraşelor şi Regiunilor Dunărene şi la cel de-al doilea Forum Anual al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Au fost prezenţi, aşadar, primarul oraşului Regensburg, Hans Schaidinger, primarul oraşului Ulm, Ivo Gonner, primarul oraşului Ruse, Plamen Stoilov, primarul oraşului Giurgiu, Nicolae Barbu, dar şi reprezentanţii autorităţilor locale din Viena, Bratislava şi Inglolstadt.
În urma discuţiilor, au fost stabilite modalităţile concrete de susţinere a proiectelor comune în vederea maximizării şanselor de obţinere a fondurilor europene destinate Regiunii Dunării. Cu această ocazie Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a arătat că „Strategia Dunării este o prioritate pentru Bucureşti şi va contribui la dezvoltarea întregii regiuni. În acest context vreau să subliniez faptul că nu am uitat de vecinii noştri aflaţi la sud de Dunăre, pentru că atât România, cât şi Bulgaria reprezintă puntea de legătură dintre Vest şi zona Balcanilor. Am convingerea că acest canal Bucureşti-Dunăre reprezintă pilonul principal pentru buna dezvoltare a zonei Capitalei, dar şi pentru Giurgiu, Olteniţa, Ruse, Sofia sau celelalte oraşe aflate la Nord şi la Sud de Dunăre. Este deosebit de important să dispunem de resursele necesare pentru a putea susţine dezvoltarea unei zone atât de importante cum este Bucureşti-Giurgiu-Ruse. Cred cu tărie în ideea de a fi împreună în acest demers”.
În cadrul întâlnirii s-a discutat despre necesitatea dezvoltării zonei Dunării prin iniţierea de proiecte comune între Bulgaria şi România, edilul Capitalei exprimându-şi acordul în susţinerea cauzei comune a oraşelor Ruse şi Giurgiu pentru câştigarea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2019. „Vă mulţumim pentru această primire; chiar dacă Bucureştiul nu este încă – şi doresc să subliniez „încă” – oraş la Dunăre, este capitala unei ţări importante a Dunării. O mare parte din acest fluviu se află pe teritoriul României şi Bulgariei şi împreună aveţi foarte multe oraşe cu deschidere la Dunăre, la nord sau la sud. Din aceste considerente este foarte important pentru ambele ţări să reuşească să colaboreze cât mai eficient şi să dezvolte împreună cât mai multe proiecte care să ducă la creşterea armonioasă a acestei zone, contexte similare conducând la buna colaborare de astăzi dintre Bratislava şi Viena” a declarat Ivo Gonner, primarul oraşului Ulm.
Ivo Gonner a subliniat totodată importanţa implicării guvernelor celor două ţări (România şi Bulgaria) pentru susţinerea autorităţilor locale în dezvoltarea de proiecte, printr-o cât mai mare absorbţie a fondurilor europene. La rândul său, reprezentantul municipalităţii din Viena, Omar al Rawi, a arătat că „este esenţial pentru noi să ducem la bun sfârşit implementarea acestei strategii, însă cel mai important lucru este să realizăm că suntem parteneri şi nicidecum competitori. Sperăm ca atunci când ne vom revedea la cel de al treilea forum care se va organiza anul viitor la Viena să putem vedea noi rezultate ale implementării Strategiei Dunării”.
În cadrul întâlnirii, primarii oraşelor Giurgiu şi Ruse au discutat despre continuarea proiectelor comune dintre cele doua oraşe, dar şi despre posibilitatea construirii unui nou pod peste Dunăre, lucrare ce ar putea fi realizată în parteneriat public privat.
De asemenea, primarul oraşului Ruse, Plamen Stoilov, a reamintit că „Giurgiu şi Ruse vor candida împreună pentru Capitala Culturală Europeană Transfrontalieră în anul 2019. În acest sens, avem nevoie de tot sprijinul dvs., atât cel al Bucureştiului, cât şi al celorlalte oraşe”.

Ultima modificare: 30.10.2013 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Întrerupere furnizare apă potabilă

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.