Acţiuni de prevenire a infracţionalităţii desfăşurate de Poliţia Locală

Acţiuni de prevenire a infracţionalităţii desfăşurate de Poliţia Locală

În perioada 1-14 mai a.c., Poliţia Locală Giurgiu a desfăşurat multiple activităţi de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, conform competenţelor ce-i revin prin Legea nr. 155/2010, intervenindu-se cu măsuri specifice în situaţiile în care s-au constatat încălcări ale actelor normative, pentru care suntem abilitaţi să constatăm şi să aplicăm sancţiuni.

În perioada sus menţionată, agenţii locali au constatat un număr de 13 contravenţii, fiind aplicate 7 sancţiuni cu amendă în valoare totală de 2350 lei şi 6 avertismente scrise.

Sancţiunile contravenţionale aplicate în perioada precedentă au vizat abateri ca: tulburarea liniştii publice, consumul de alcool în locuri publice, traversarea părţii carosabile prin locuri nepermise, oprirea neregulamentară a autoturismelor în zona de acţiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, depozitarea pe trotuare a mărfurilor, ambalajelor şi altor obiecte ce dăunează esteticii şi împiedică desfăşurarea normală a circulaţiei, precum şi circulaţia cu mopede pe drumurile publice fără cască de protecţie, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante sau fără a avea în funcţiune luminile de întâlnire aprinse.

Tot în această perioadă, au fost înregistrate 4 sesizări prin dispecerat, 11 sesizări prin serviciul de urgenţă 112, iar în alte 118 de cazuri agenţii Poliţiei Locale s-au sesizat din oficiu. S-a dispus deplasarea rapidă a echipei de intervenţie în toate cazurile în care s-a impus.

În categoria activităţilor preventive, în special în ceea ce priveşte menţinerea unui climat de ordine şi linişte corespunzător, agenţii Poliţiei Locale au legitimat un număr de 194 de persoane.

S-a patrulat permanent în parcurile din municipiu, pe strada pietonală Mircea cel Bătrân, dar şi în celelalte zone, pentru prevenirea distrugerii arborilor, arbuştilor, a instalaţiilor ornamentale de iluminat şi a altor amenajări stradale, precum şi pentru a preveni furtul capacelor de la gurile de canalizare.

Ultima modificare: 15.05.2013 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Anunţ privind întreruperea furnizării apei potabile

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.