Un loc de joacă pentru copii a fost vandalizat la scurt timp dupa ce a fost instalat

Un loc de joacă pentru copii a fost vandalizat la scurt timp dupa ce a fost instalat

La scurt timp după ce a fost montat, un complex de joacă modern de pe strada Prunaru a fost vandalizat, spre nemulţumirea părinţilor din zonă şi evident a reprezentanţilor municipalităţii, Primăria Giurgiu investind sume importante în zece astfel de complexe.
Vandalizarea componentelor acestui loc de joacă a fost semnalată ieri, 19 septembrie, de către cetăţenii din zonă care au alertat Poliţia Locală, agenţii demarând cercetările în acest caz pentru a descoperi autorul sau autorii acestor fapte de distrugere şi vandalism pe domeniul public. Cele două tobogane au fost găurite şi peste acestea, dar şi peste rampa de urcare, a fost turnat ulei de motor ars, toată operaţiunea desfăşurându-se, se pare, în noaptea de 18 spre 19 septembrie şi constatată joi dimineaţă.
Astfel de fapte care aduc prejudicii administraţiei locale justifică realizarea unei noi investiţii luate, deja în calcul de către Executivul Primăriei Municipiului Giurgiu, respectiv monitorizarea video a tuturor locurilor de joacă. În acest context, astfel de evenimente pot fi prevenite şi autorii lor identificaţi mai rapid. Cei care se vor găsi vinovaţi de vandalizarea locului de joacă de pe strada Prunaru, riscă dosar penal.

Ultima modificare: 20.09.2013 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Weekend dedicat „Saptamanii Europene a Mobilitatii” la Giurgiu

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.