“Giurgiul secolului XXI, ancorat în cultura europeană”

“Giurgiul secolului XXI, ancorat în cultura europeană”

Primăria Municipiului Giurgiu a fost reprezentată ieri, 2 iulie, la Ruse, la o conferinţă internaţională de sprijinire a candidaturii acestui oraş la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2019. În Sala Europa a Teatrului Sava Ognianov, gazda acestui eveniment, au fost prezenţi alături de autorităţi şi oficiali bulgari, dar şi de oameni de cultură din ţara vecină, administratorul public al municipiului Giurgiu, Emil Gabriel Vucă şi directorul Centrului Cultural „Ion Vinea”, Virgil Peţanca, alături de alţi angajaţi ai Primăriei Giurgiu.
Prezenţa delegaţiei giurgiuvene s-a datorat asocierii dintre cele două municipalităţi, în scopul câştigării titlului de Capitală Culturală Europeană în 2019 de către Ruse, oraşul nostru urmând să se implice activ în acest demers care ar putea aduce avantaje de ordin economic, social şi cultural şi pentru comunitatea giurgiuveană.
Astfel, în cadrul conferinţei internaţionale au fost susţinute diverse prezentări care să vină în sprijinul afirmaţiei că oraşul Ruse merită acest statut, materialele fiind prezentate atât de către oameni de cultură bulgari, cât şi de către reprezentanţi ai administraţiei publice. În acest context, reprezentantul Executivului Primăriei Giurgiu, administratorul public, Emil Gabriel Vucă a făcut prezentarea „Giurgiul secolului XXI, ancorat în cultura europeană”, material care a reunit date istorice, geografice şi economice despre municipiul nostru, dar mai ales date şi informaţii privind obiectivele culturale, patrimoniul material şi imaterial pe care îl deţine Giurgiu. Prin această prezentare, municipalitatea giurgiuveană a dorit să-şi informeze partenerii referitor la potenţialul pe care Giurgiu îl are în această competiţie.
Urmează ca şi în perioada următoare, conducerea Primăriei Giurgiu să participe la astfel de conferinţe, dar şi să organizeze împreună cu municipalitatea din Ruse diverse acţiuni culturale.

Ultima modificare: 03.07.2013 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Giurgiu

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.