Municipalitatea caută soluţii pentru devierea traficului greu din cartierul Rudari

Municipalitatea caută soluţii pentru devierea traficului greu din cartierul Rudari

Problema traficului greu din cartierul Rudari se afla în atenţia primarului municipiului Nicolae Barbu care a declarat că se preocupă să găsească soluţii pentru devierea traficului, deşi drumul aparţine în acest moment CNADNR-ului.

O variantă în acest caz pare a fi pe drumul ISCIP-ului, fie direct prin ISCIP, dacă se va ajunge la o înţelegere cu proprietarul, fie pe o rută ocolitoare a fermei, pe circa 300 metri, pe un drum de pământ ce ar urma să fie pietruit. În acest moment, Executivul Primăriei face demersurile necesare pentru a găsi cea mai avantajoasă soluţie, atât pentru municipalitate, cât şi pentru locuitorii din Rudari.

Edilul Nicolae Barbu a mai declarat în mod oficial şi faptul că este interesat să preia terenul din zona vămii, de circa 20 de hectare, care în acest moment aparţine CNADNR-ului, compania exprimându-şi intenţia de a-l ceda administraţiei locale. În acest sens, în şedinţa ordinară a Consiliului Local din 28 martie va fi introdus pe ordinea de zi un proiect de hotărâre care se referă la acest subiect.

Ultima modificare: 21.03.2013 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul Lista cu lucrările de refacere a carosabilului şi a trotuarelor din Giurgiu

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.