CARAVANA CULTURALĂ A ROMILOR, GĂZDUITĂ DE PRIMĂRIA GIURGIU

CARAVANA CULTURALĂ A ROMILOR, GĂZDUITĂ DE PRIMĂRIA GIURGIU

Centrul Național de Cultură a Romilor Romano Kher în parteneriat cu Partida Romilor Pro-Europa organizează cea de-a treia ediție a Caravanei Culturale a Romilor care a ajuns și la Giurgiu, marți 13 iunie. Acțiunea are drept scop combaterea prejudecăţilor şi stereotipurilor referitoare la romi prin dialog intercultural pentru diversitate şi prin învăţarea pe tot parcursul vieţii.

În cadrul aceluiași eveniment, Primăria Giurgiu a găzduit în sala de ședințe a Consiliului Local o dezbatere la care au participat, printre alții, primarul Nicolae Barbu, inspectorul școlar general Gigi Oprișan, directorul Centrului Cultural ”Ion Vinea” Virgil Pețanca, membrii Partidei Romilor ”Pro-Europa” – Giurgiu.

Dezbaterea a avut ca subiect principal importanța culturii și a identității etnice în dialogul intercultural fiind expuse problemele cu care se confruntă comunitatea romă și despre cum pot fi acestea soluționate.

”Vă mulțumesc că ați ales în această Caravană și municipiul Giurgiu. Proiectele care se fac în perioada 2016-2020 vor fi depuse și pentru populația defavorizată din municipiul Giurgiu. Noi am depus și le considerăm pe toate foarte importante. Putem demonstra că Giurgiu este un domeniu de interes în ceea ce privește romii. Vă felicit pentru ceea ce faceți și vă doresc mult succes”, a declarat primarul Nicolae Barbu.

Caravana se încheie după-amiază, la Casa de Cultură ”Ion Vinea”, unde, la ora 16:00, va fi pusă în scenă o piesă de teatru bilingvă pentru copii – ”Prințul cel obraznic și bătrânul înțelept” – urmată de un spectacol muzical, susținut de Taraful Calofir, intrarea fiind liberă la ambele spectacole.

Ultima modificare: 13.06.2017 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul ANUNȚ ÎNTRERUPERE APĂ POTABILĂ

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.