ELABORAREA STRATEGIEI DE DEZVOLTARE LOCALĂ (SDL) LA NIVELUL MUNICIPIULUI GIURGIU

ELABORAREA STRATEGIEI DE DEZVOLTARE LOCALĂ (SDL) LA NIVELUL MUNICIPIULUI GIURGIU

Primăria municipiului Giurgiu, în calitate de membru fondator al ASOCIATIEI GAL GIURGIU – COMUNITATE LOCALĂ RESPONSABILĂ organizează în perioada 13 – 17 noiembrie 2017 trei focus grupuri pe tema dezvoltării comunităților marginalizate din municipiul Giurgiu și cinci întâlniri de animare și facilitare comunitară a persoanelor aflate în risc de sărăcie din teritoriul Strategiei de Dezvoltare Locală a municipiului Giurgiu.

Luni, 13 noiembrie, în sala de ședințe a Consiliului Local viceprimarul Ionuț Cioacă în calitate de președinte al Asociației GAL Giurgiu, persoanele incluse în proiect și reprezentanți ai instituțiilor publice s-au întâlnit într-o ședință de lucru ce a avut drept scop expunerea problemelor pe care le observă și le întâmpină în comunitățile marginalizate.

Scopul acestor acțiuni vizează consolidarea parteneriatului public-privat-societate civilă, juridic înființat în ASOCIATIA GAL GIURGIU – COMUNITATE LOCALĂ RESPONSABILĂ, pentru a se implica activ in comunitățile marginalizate locale în vederea întocmirii unei strategii participative bazată pe nevoile reale ale grupurilor vulnerabile. Scopul intervenției este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială prin implementarea de măsuri/operațiuni integrate în contextul dezvoltarii locale sub responsabilitatea comunității.

În municipiul Giurgiu, autoritățile locale au pus accentul pe comunitatea de etnie romă din cartierul Rudari, astfel că marți, 14 noiembrie a avut loc la Ateneul ”Nicolae Bălănescu” o altă întâlnire, însă de această dată cu grupul țintă. Evenimentul s-a desfășurat în sala mică a Ateneului punându-se accentul foarte mult pe interactivitate, în scopul identificării tuturor problemelor pe care le întâmpină persoanele din comunitate.

Elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Giurgiu va identifica și propune soluții de finanțare pentru satisfacerea nevoilor locale într-o abordare nouă “de jos în sus” care să urmărească incluziunea socială a persoanelor/ grupurilor/ comunităților vulnerabile printr-o abordare participativă, campanii de conștientizare și acțiuni specifice pentru creșterea responsabilității sociale, promovarea incluziunii active și combaterea tuturor formelor de discriminare, segregare și promovarea egalității de șanse.

Ultima modificare: 15.11.2017 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul O SĂPTĂMÂNĂ RĂMASĂ PENTRU DEPUNEREA CERERILOR PENTRU AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.