SEMINAR DE INFORMARE POR 2014-2020 DESTINAT POTENȚIALILOR BENEFICIARI DIN GIURGIU ȘI TELEORMAN

SEMINAR DE INFORMARE POR 2014-2020 DESTINAT POTENȚIALILOR BENEFICIARI DIN GIURGIU ȘI TELEORMAN

Reprezentanții unităților administrativ teritoriale și ai mediului de afaceri de la nivelul județelor Giurgiu și Teleorman au primit astăzi mai multe detalii cu privire la Programul Operațional Regional 2014-2020, în cadrul unor seminare de informare organizate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia și găzduite de Primăria Municipiului Giurgiu.

În cadrul primului seminar, adresat UAT-urilor, au fost prezentate liniile de finanțare lansate în cadrul POR 2014-2020, și anume Prioritatea de investiții 3.1 – Operațiunile A – Clădiri publice și C – Iluminat public, Prioritatea de investiții 3.2 – Mobilitate urbană durabilă, Prioritatea de investiții 8.1 – Obiectivul specific 8.2, Operațiunea B – Unități de primiri urgențe, Prioritatea de investiții 10.1 – apelurile dedicate învățământului obligatoriu, antepreșcolar și preșcolar, învățământului profesional, tehnic și universitar și Prioritatea de investiții 2.1 – Operațiunea B – Incubatoare de afaceri, cu detalii privind fondurile alocate, termenele de depunere, valoarea minimă și maximă a proiectului, eligibilitatea solicitanților, activități eligibile, evaluarea cererilor etc. Au participat reprezentanți ai comunelor, orașelor, municipiilor și consiliilor județene din Giurgiu și Teleorman. Seminarul a cuprins și o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri privind nelămuririle sau problemele întâmpinate de autoritățile publice locale în legătură cu acest program.

Cel de-al doilea seminar a fost adresat exclusiv mediului privat din cele două județe și a vizat oportunitățile de finanțare din cadrul priorităților de investiții 1.1 – Operațiunea C – Investiții pentru IMM-uri pentru implementarea unui rezultat al cercetării-inovării în parteneriat cu un ITT și 2.1 – “Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri” – Operațiunea B – Incubatoare de afaceri.

Evenimentul de astăzi a avut drept scop sprijinirea potențialilor beneficiari din județele Giurgiu și Teleorman prin oferirea de informații importante privind criteriile de eligibilitate și tipul de investiții ce pot fi realizate cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile alocate prin POR 2014-2020. În zilele următoare ADR Sud Muntenia va desfășura un eveniment asemănător de informare în județul Dâmbovița.

Ultima modificare: 16.01.2018 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul PRIMA NINSOARE PE 2018 NU A CREAT PROBLEME ÎN TRAFIC

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.