OPORTUNITATE DE FINANȚĂRE EUROPEANĂ PENTRU DOUĂ PROIECTE IMPORTANTE ALE MUNICIPALITĂȚII

OPORTUNITATE DE FINANȚĂRE EUROPEANĂ PENTRU DOUĂ PROIECTE IMPORTANTE ALE MUNICIPALITĂȚII

Sursa finanțării pentru proiectul de modernizare a șoselei Alexandriei, dar și pentru proiectul de construire a unei grădinițe în cartierul Negru Vodă ar putea fi schimbată din finanțare de la bugetul local în finanțare din fonduri europene, a anunțat primarul Nicolae Barbu în conferința de presă de ieri, 14 februarie.

“Există o oportunitate în acest moment, exact cum a fost oportunitatea cu Liceul Maiorescu. Sunt sume de bani necheltuite, se dorește o absorbție a fondurilor europene cât mai mare, iar cei de la Guvern și-au dat seama că până depunem proiectele, până vom semna anul acesta contractele, nu avem nicio șansă să atragem sume foarte mari și atunci, pe Axa 4 din POR, acolo unde sunt contracte de lucrări în derulare sau există certitudinea că până la 30 iunie se poate semna contractul de lucrări ca să le declare deja pornite pe finanțare, se schimbă imediat finanțarea și, indiferent câți bani ai investit, primești banii înapoi de la fondurile europene”, a explicat primarul Nicolae Barbu cu privire considerentele luării acestei decizii de către Guvern.

Modernizarea șoselei Alexandriei, constând în refacerea trotuarelor, crearea de spații verzi, parcări și piste pentru bicicliști pe tronsonul cuprins între strada Ramadan și Drumul Stăneștiului (ieșirea din oraș), este un proiect cu finanțare multianuală în valoare de cca. 80 miliarde lei vechi, demarat de municipalitate în anul 2015. Dacă va fi acceptat spre finanțare pe Axa 4 din POR 2014-2020, sumele suportate până acum din surse proprii vor fi returnate municipalității (cca. 60 miliarde lei vechi), iar lucrările rămase de executat vor fi susținute din bani europeni.

“Același lucru îl avem la Grădinița nr. 6 din cartier Negru Vodă. Noi suntem în faza de licitație, iar dacă se termină licitația și semnăm contractul până în 30 iunie, finanțarea se schimbă din surse proprii în surse europene și intră direct pe axa de mobilitate urbană. Aproape 42 de miliarde lei vechi vor veni din fonduri europene, pe care nu mai trebuie să le susținem noi. În acest moment sursele sunt proprii. Noi am alocat surse pentru această grădiniță să se facă din bugetul propriu al Primăriei. Licitația este pe data de 6 martie, deci cred că avem posibilitatea să finalizăm procedura de licitație și să putem să semnăm contractul ca să schimbăm finanțarea”, a precizat edilul șef cu privire la proiectul de construire a grădiniței cu program prelungit în zona ansamblului 240 garsoniere ICMUG.

Referitor la modul în care ar putea fi folosită eventuala economie la bugetul local, de aproape 130-140 de miliarde de lei, acesta a afirmat că vor putea fi finanțate foarte multe lucrări care nu intră pe programe europene, cum ar fi reasfaltarea străzilor.

Ultima modificare: 15.02.2018 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul TÂRGUL DE JOBURI

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.