COMUNICAT DE PRESĂ AL DIRECȚIEI POLIȚIEI LOCALE

COMUNICAT DE PRESĂ AL DIRECȚIEI POLIȚIEI LOCALE

Direcția Poliției Locale Giurgiu reamintește cetățenilor Municipiului Giurgiu că, urmare a căderilor abundente de precipitații, sub formă de ninsoare, a viscolului, precum și a temperaturilor foarte scăzute, trotuarele și rigolele municipiului vor fi acoperite de zăpadă și gheață, în acest fel existând pericolul producerii unor accidente și îngreunarea circulației pietonale, astfel că, în conformitate cu prevederile H.C.L.M. nr.6/2013 modificată, a art. 9, alin(7), persoanele fizice și juridice sunt obligate să curețe de gheață și de zăpadă, imediat după depunere (în maximum 24 de ore), trotuarele și rigolele din jurul imobilelor, curților, incintelor, sediilor, în fața magazinelor adiacente trotuarelor sau altor suprafețe de teren pe care le dețin sau în care își desfășoară activitatea și să îndepărteze țurțurii de gheață de la streașină, acolo unde aceasta are expunere pe trotuar.

La imobilele în care funcționează societăți comerciale, situate la parterul clădirilor, obligațiile revin acestor societăți.

Nu se admite aruncarea zăpezii din curți și spații verzi, pe arterele de circulație.

Încălcarea acestor prevederi se sancționează (conf. Art. 17, lit. G, din HCLM nr.6/2013M) cu amendă contravențională de la 200 la 500 lei pentru persoanele fizice și de la 2000 la 5000 lei pentru persoanele juridice.

Poliția Locală Giurgiu a acționat în data de 23.02.2018 și 26.02.2018 pentru prevenirea unor asemenea fapte și va acționa în continuare, în zona de competență, sancționând asemenea fapte.

Ultima modificare: 26.02.2018 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul CONTINUĂ LUCRĂRILE LA PISTA DE ATLETISM

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.