SE ACȚIONEAZĂ ÎN CONTINUARE PENTRU DESZAPEZIRE CU EFECTIVE SPORITE

SE ACȚIONEAZĂ ÎN CONTINUARE PENTRU DESZAPEZIRE CU EFECTIVE SPORITE

Codul portocaliu de ninsori abundente și viscol nu a ocolit orașul Giurgiu nici în noaptea care a trecut. Până la ora 10:00, vântul a bătut cu putere, troienind zăpada. Ulterior acesta a scăzut în intensitate, codul portocaliu transformându-se în cod galben, însă nu pentru mult timp, pentru că de miercuri de dimineață meteorologii au emis din nou o atenționare de cod portocaliu. Având în vedere că timpul a fost mai prielnic, instituțiile subordonate Primăriei, abilitate în coordonarea acțiunii de deszăpezire au lucrat, astăzi, cu efective sporite, utilaje precum buldoexcavatoare, sărărițe, tractoare cu lamă, platforme și motofreze pentru trotuare dar și cu forță umană, aproximativ 70 de lucrători din cadrul GSP și GSL acționând la îndepărtarea zăpezii cu lopețile.
Astfel, reprezentanții Giurgiu Servicii Publice au acționat încă de la primele ore ale dimineții, la ora 09:30 străzile din urgența I fiind finalizate, intrându-se apoi pe străzile din Urgența II. Pe principalele tronsoane de drum, cum este șoseaua București, s-a acționat de mai multe ori pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil. Vama Giurgiu a fost și ea în atenția autorităților, deblocându-se tronsonul de drum pentru a putea fi reluată circulația tirurilor.
De asemenea, reprezentanții Giurgiu Servicii Publice vor încerca să intre cu utilajele și pe străzile mai înguste, însă având în vedere faptul că de mâine dimineață va intra în vigoare din nou codul portocaliu de ninsori abundente și viscol, intervenția autorităților locale va fi din nou îngreunată. Prin urmare, autoritățile publice locale își cer scuze pentru disconfortul creat de căderile abundente de zăpadă și de vântul puternic, însă atât timp cât este în vigoare codul portocaliu nu se poate acționa.
Având în vedere condițiile meteorologice și faptul că în acest moment se circulă în condiții de iarnă, municipalitatea din Giurgiu roagă cetățenii municipiului Giurgiu, deținători de autovehicule, să nu îngreuneze acțiunea de deszăpezire lăsând mașinile parcate pe șosea.

Ultima modificare: 27.02.2018 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul GIURGIU, SUB COD PORTOCALIU DE VISCOL ȘI TEMPERATURI SCĂZUTE

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.