ZIUA EROILOR, ZIUA ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI

ZIUA EROILOR, ZIUA ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI

Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, este celebrată în fiecare an de Ziua Înălțării Domnului, una dintre cele mai mari sărbători creștine. Astfel, anul acesta Ziua Eroilor este sărbătorită pe 17 mai în memoria celor căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credință, libertate și apărarea țării.

La Giurgiu, evenimentele dedicate acestei zile se desfășoară în fiecare an la Mausoleul Eroilor din curtea Bisericii cu același nume, acolo unde, în interior, la demisol, sunt depuse în trei cripte osemintele a 350 de eroi români identificaţi, căzuţi în bătăliile desfăşurate în judeţ în toamna anului 1916 şi a 69 militari germani, morţi în spitalul din Giurgiu, în perioada 1916-1918, al căror nume este inscripţionat pe cele şapte plăci de marmură albă.

Alături de aceştia, într-un osuar, se păstrează osemintele a 4000 militari români neidentificaţi, cărora li de adaugă cele ale unui ofiţer bulgar decedat în 1913 şi osemintele a 3 soldaţi francezi, aparţinând trupelor coloniale, decedaţi în 1918.

Astfel, începând cu ora 12:00 autorități locale și județene au fost prezente pentru comemorarea eroilor, ceremonialul fiind deschis cu tragerea clopotelor tuturor lăcașelor de cult, acesta fiind continuat cu slujba de pomenire oficiată de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, alături de un sobor de preoți. În cadrul aceluiași eveniment, după rostirea numelor a 250 de eroi, reprezentanții Primăriei Giurgiu, Consiliului Județean, Prefectura Giurgiu, Inspectoratelor de Poliție, Jandarmi, Pompieri și MAPN au depus coroane de flori la mausoleu.

Evenimentul s-a încheiat cu defilarea Gărzii Drapelului în acordurile fanfarei Centrului Cultural ”Ion Vinea” și sub aplauzele tuturor celor prezenți.

Ultima modificare: 17.05.2018 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul ACȚIUNI DE CURĂȚENIE ȘI ÎNFRUMUSEȚARE DESFĂȘURATE DE GIURGIU SERVII LOCALE

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.