FIRMA DE SALUBRIZARE GIREXIM-AMENDATĂ PENTRU MODUL DEFECTUOS ÎN CARE ÎȘI DESFĂȘOARĂ ACTIVITATEA

FIRMA DE SALUBRIZARE GIREXIM-AMENDATĂ PENTRU MODUL DEFECTUOS ÎN CARE ÎȘI DESFĂȘOARĂ ACTIVITATEA

În urma sesizărilor și fotografiilor transmise de către giurgiuvenii nemulțumiți de SC. GIREXIM UNIVERSAL SA Pitești – firma care se ocupă de colectarea deșeurilor de la populație, polițiștii locali s-au deplasat pentru a face verificări în cartierul Tineretului. Cele sesizate de către cetățeni au fost confirmate la fața locului, mai exact, pe str. Tineretului, bl.209, adiacent Grădinița cu program prelungit ”Căsuța Fermecată”.

Astfel, agenții prezenți au constatat că europubelele erau pline cu deșeuri, acestea nefiind ridicate , mai mult decât, atât gunoaiele erau împrăștiate și pe platforma betonată unde erau așezate europubelele. Toate acestea au dus la încălcarea prevederilor art.7, lit. H din HCLMG/2013 : ”…prestatorul are obligația să respecte periodicitatea de ridicare convenită cu beneficiarii serviciilor de salubrizare și avizată de organele sanitare și în funcție de anotimp astfel: în anotimpul cald 1 aprilie – 30 septembrie (zilnic în zona centrală) și de la unitățile de alimentație publică (cantine, restaurante), unitățile sanitare cu paturi, grădinițe și creșe.”

Societatea a fost sancționată contravențional, cu amendă, conform legislației în vigoare.

Ultima modificare: 28.06.2018 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul BUGETUL UNUI ALT PROIECT EUROPEAN CÂȘTIGAT DE PRIMĂRIA GIURGIU – SUPUS SPRE APROBARE ÎN ȘEDINȚA ORDINARĂ DE JOI

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.