PROIECTE IMPORTANTE APROBATE ÎN ȘEDINȚA EXTRAORDINARĂ DE ASTĂZI, 25 OCTOMBRIE

PROIECTE IMPORTANTE APROBATE ÎN ȘEDINȚA EXTRAORDINARĂ DE ASTĂZI, 25 OCTOMBRIE

În ședința extraordinară de astăzi, 25 octombrie, au fost aprobate documentațiile tehnico-economice (faza SF/DALI), principalii indicatori tehnico-economici și depunerea cererii de finanțare în cadrul Axei prioritare 4 a Programului Operațional Regional 2014-2020 pentru 10 proiecte de investiții importante ale municipalității.

Trei dintre acestea sunt pentru modernizarea infrastructurii de transport public. Acestea vor fi depuse în cadrul Obiectivului specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă și vor viza trei coridoare de mobilitate urbană:

– Central, cuprinzând străzile: Bd. CFR, Str. Gării, Bd. 1907, Bd. Ion I.C. Brătianu, Bd. Petre Ghelmez, Str. Tineretului, Str. 1 Decembrie 1918, Bd. București, Str. Mircea cel Bătrân, Str. Libertății, Str. Dobrogeanu Gherea;

– Vestic, cu străzile: Șos. Sloboziei, Str. Ramadan, Șos. Bălănoaiei, Str. Gloriei, Str. Pictor Andreescu, Str. Pictor Grigorescu, Șos. Ghizdarului, autobaza TRACUM – Str. Gloriei;

– Estic, cu străzile: Bd. Academician Miron Nicolescu, Str. Unirii, Aleea Plantelor, Str. Digului, Str. Voestalpine – Park and Ride “Veriga”.

Obiectivele proiectelor vizează:

– achiziția de autobuze nepoluante

– modernizarea și reabilitarea stațiilor de transport public de călători

– modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere utilizate prioritar de transportul public de călători

– plantarea spațiilor verzi și a aliniamentelor de arbori și arbuști pe străzile urbane, zone pietonale și semi-pietonale, în lungul pistelor de biciclete și a traseelor pietonale

– crearea sistemelor de management al traficului, inclusiv a sistemului de monitorizare video precum și a altor sisteme de transport inteligente

– contribuția la scăderea emisiilor de carbon echivalent din municipiul Giurgiu, provenite din transportul rutier, pe baza măsurilor fundamentate în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Giurgiu

– creșterea deplasărilor cu modurile nemotorizate de transport prin promovarea deplasării utilizând bicicleta ca mijloc de transport sau traseele pietonale

În total, cele trei proiecte însumează circa 25 mil. euro.

Celelalte șapte proiecte de investiții ce vor fi depuse spre finanțare vor face obiectul unor articole viitoare.

Ultima modificare: 25.10.2018 – 00:00 de către Primăria Giurgiu

Anteriorul ÎNTRERUPERI PROGRAMATE ÎN ALIMENTAREA CU ENERGIE ELECTRICĂ

Contactează-ne!

Primăria Municipiului Giurgiu © 2024. Toate drepturile rezervate.