Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Giurgiu acordat Preasfințitului Părinte dr. Ambrozie Meleacă

Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Giurgiu acordat Preasfințitului Părinte dr. Ambrozie Meleacă

Municipiul Giurgiu i-a conferit titlul de Cetățean de Onoare Preasfințitului Părinte dr. Ambrozie Meleacă, Episcopul Giurgiului, în semn de înaltă recunoaștere pentru activitatea sa pastorală, culturală și social-filantropică, precum și pentru contribuția remarcabilă adusă la dezvoltarea spirituală și comunitară a orașului nostru.
În cei aproape 20 de ani de activitate pastorală, Preasfinția Sa s-a remarcat printr-o implicare constantă și o lucrare bogată, orientată către consolidarea vieții spirituale, revitalizarea patrimoniului religios și susținerea inițiativelor comunitare.
Sub îndrumarea sa, Episcopia Giurgiului a devenit un important centru de viață spirituală, culturală și socială, desfășurând numeroase activități menite să sprijine credincioșii, instituțiile locale și proiectele dedicate comunității giurgiuvene.
Prin această distincție, administrația publică locală își exprimă aprecierea și recunoștința pentru întreaga activitate a Preasfințitului Părinte Ambrozie și pentru rolul esențial pe care l-a avut în dezvoltarea și coeziunea comunității noastre.
Felicitări și mulțumiri pentru devotamentul și slujirea neobosită în folosul cetățenilor municipiului Giurgiu!

Ultima modificare: 26.03.2026 – 15:58 de către Administrator

Anteriorul Dotări noi pentru unitățile de învățământ din municipiul Giurgiu
Primăria Municipiului Giurgiu © 2025. Toate drepturile rezervate.