EDUCAȚIA COPILULUI, O PRIORITATE PENTRU FAMILIE, PENTRU COMUNITATEA GIURGIUVEANĂ ȘI SOCIETATE

EDUCAȚIA COPILULUI, O PRIORITATE PENTRU FAMILIE, PENTRU COMUNITATEA GIURGIUVEANĂ ȘI SOCIETATE

Primăria Municipiului Giurgiu sprijină familiile giurgiuvene să facă din educație o prioritate. Implicarea familiei în educația copiilor aduce beneficii la nivelul comunității noastre, cât și la nivelul întregii societăți și joacă un rol esențial în procesul educațional al copilului până la maturitate, iar unitățile administrativ-teritoriale și unitățile de învățământ au rolul de a sprijini, continua și dezvolta acest proces educațional.
Așa cum v-am obișnuit, consilierii primarului Municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, sunt prezenți zilnic în unitățile de învățământ gimnaziale și liceale, alături de elevi, profesori și chiar alături de părinți cu ocazia ședințelor școlare.
Unul dintre subiectele dezbătute cu ocazia întâlnirilor îl reprezintă delicvența juvenilă. Pentru prevenirea acestor atitudini antisociale ce pot fi manifestate de către elevi, aceștia trebuie să cunoască riscurile la care se pot expune, legate de consecințe dramatice generate asupra victimei, cât și a autorului, lovind familia și comunitatea din care fac parte.
Printre principalele cauze care duc la creșterea criminalității în rândul elevilor putem enumera:
-abandonul, eșecul și neadaptarea școlară,
-lipsa supravegherii permanente a minorului de către părinți,
-mediul familial dezorganizat și situația financiară precară,
-necunoașterea din timp a anturajului, a locurilor și mediilor frecventate de către minori,
-lipsa unei legături între familie și școală,
-consumul de substanțe cu efect psihoactiv, consumul de alcool,
-tendința de bravură, de a domina grupul, de a ieși în evidență,
-activitățile educativ-preventive ineficiente sau inexistente,
-modalitatea timidă de responsabilizare și sancționare a minorului, atât de instituțiile abilitate, cât și de către unitățile de învățământ.
Observăm că forma insuficientă, deficitară sau inexistentă a educației, mediul familial dezorganizat și chiar marcat de adicții, sunt principalele cauze care generează aceste derapaje ale minorilor și au consecințe deosebit de grave.
Dragi elevi, stimați părinți din comunitatea giurgiuveană, educația înseamnă formarea personalității copilului, o formare morală, intelectuală și socială de care avem nevoie în viitor.
TOTUL PENTRU EDUCAȚIE, TOTUL PENTRU VIITOR!

Ultima modificare: 19.02.2026 – 12:13 de către Administrator

Anteriorul Anunț – concurs de promovare în grad profesional – Direcția Tehnică
Primăria Municipiului Giurgiu © 2025. Toate drepturile rezervate.