TOTUL PENTRU EDUCAȚIE, TOTUL PENTRU VIITOR!

TOTUL PENTRU EDUCAȚIE, TOTUL PENTRU VIITOR!

Primăria Municipiului Giurgiu a arătat constant că educația reprezintă o prioritate strategică, susținând și dezvoltând continuu unitățile de învățământ, dar și promovând mai multe programe educaționale.
Prezentul parteneriat denumit generic ”PENTRU UN VIITOR SIGUR”, încheiat între Primăria Municipiului Giurgiu și Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu, are ca scop scăderea riscului implicării și victimizării elevilor în consumul de droguri, traficul de persoane, violență școlară, dependența de mediul online, atitudini care îi pot ține captivi, îngreunându-le evoluția, atât lor cât și comunității din care fac parte.
Prezența în rândul elevilor a primarului Adrian Anghelescu, a viceprimarilor Marian Damian și Ionel Muscalu, susținerea acestor parteneriate educativ-preventive, au întărit convingerea că unitățile de învățământ giurgiuvene vor fi ferite de aceste riscuri, că nu vom ceda în fața acestora și împreună cu întreaga comunitate giurgiuveană vom fi mai puternici.
Consilierii primarului Adrian Anghelescu sunt prezenți zilnic în unitățile de învățământ gimnaziale și liceale unde au loc întâlniri educativ-preventive, discuții libere cu elevii pentru conștientizarea și cunoașterea riscurilor la care ar putea fi supuși cei care adoptă aceste atitudini antisociale.
Părinții, cât și întreaga comunitate giurgiuveană, trebuie să aibă o atitudine fermă, toleranța să fie zero pentru consumul de droguri și să nu existe ezitări privind sesizarea și solicitarea sprijinului din partea autorităților. Ascunderea, respingerea ideii că adolescentul consumă droguri, temerea de a prezenta astfel de cazuri pentru a nu păta imaginea copilului vulnerabil la consumul de droguri, nu vor face decât să încurajeze astfel de practici și să îl transforme în consumator de droguri dacă până în acel moment nu a devenit sau să accentueze gradul de dependență care, la un anumit nivel, devine extreme de greu de tratat, chiar imposibil.
LUMEA DROGURILOR NU ESTE LUMEA NOASTRĂ!
FIȚI CONȘTIENȚI, NU DEPENDENȚI, NU INDIFERENȚI!

Ultima modificare: 21.01.2026 – 14:30 de către Administrator

Anteriorul Anunț – concurs de promovare în grad profesional
Primăria Municipiului Giurgiu © 2025. Toate drepturile rezervate.