Joi, 14 august, este convocată ședința ordinară a Consiliului Local Giurgiu

Joi, 14 august, este convocată ședința ordinară a Consiliului Local Giurgiu

Joi, 14 august, este convocată ședința ordinară a Consiliului Local Giurgiu, cu incepere de la ora 9.00, cu 19 puncte pe ordinea de zi, un punct suplimentar și o informare ce vizează Recursul formulat în dosarul de instanță având ca obiect suspendarea taxei de dezvoltare urbană.
Printre proiectele de hotărâre ce vor fi supuse votului consilierilor locali se numără modificarea și completarea Regulamentului privind gospodărirea Municipiului Giurgiu – obligaţiile şi răspunderile instituţiilor publice, operatorilor economici, persoanelor fizice şi juridice, regulament aprobat în 2022, modificarea Statului de Funcții al Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Giurgiu și Direcției de Evidență a Persoanelor, dar și un proiect privind încheierea unui protocol de colaborare între Municipiul Giurgiu și Direcția Județeană de Transport, Administrarea Drumurilor Județene și Control Trafic Giurgiu.
Aleșii locali au pe ordinea de zi și proiecte privitoare la patrimoniu, respectiv privind acceptarea de către Municipiul Giurgiu a unor oferte de donație constând în terenuri pe anumite străzi, în vederea includerii în domeniul public și extinderii, un alt proiect vizând o dezmembrare sau cu privire la darea în administrare a unui spațiu din incinta imobilului situat în șoseaua Prieteniei, nr.2, către Direcția Poliției Locale Giurgiu:
Tot maine vor fi supuse spre aprobare Proiectul de hotărâre nr.202/18.07.2025 privind vânzarea locuințelor pentru tineri, construite prin Agenția Națională pentru Locuințe, situate în Municipiul Giurgiu către titularii contractelor de închiriere, dar si proiectul privind premierea elevilor care au obținut rezultate deosebite la examenul de Evaluare Națională și examenul de Bacalaureat.
În cadrul sedinței ordinare se vor discuta si vota proiectele privind mandatarea reprezentanţilor Municipiului Giurgiu în Adunarea Generală a Acţionarilor pentru desemnarea membrilor în Consiliul de Administraţie la S.C. Uzina Termoelectrica Production Giurgiu S.A și la Societatea GIURGIU CONSTRUCȚII EDILITARE S.R.L., și se va convoca AGA și mandatarea reprezentantului Municipiului Giurgiu la S.C. Tracum S.A. pentru numirea unui administrator provizoriu în Consiliul de Administrație.
Lista completa a proiectelor se regaseste aici:https://primariagiurgiu.ro/…/ordinea-de-zi-a…/

Ultima modificare: 13.08.2025 – 12:56 de către Administrator

Anteriorul Giurgiu Servicii Locale lucrează în aceste zile la activități de toaletare arbori în mai multe zone ale orașului
Primăria Municipiului Giurgiu © 2025. Toate drepturile rezervate.