Pentru o Dunăre fără plastic

Pentru o Dunăre fără plastic

Cât poluăm cu microplastic Dunărea, cum ne afectează asta și mai ales ce instrumente se pot dezvolta pentru gestionarea eficientă a acestor deșeuri, timp în care populația să fie informată și să conștientizeze că macroplasticul de astăzi, poate să devină microplasticul de mâine care ne afectează direct sănătatea❓️
Pe acest traseu s-a discutat astazi, la o întâlnire găzduită de Primăria Municipiului Giurgiu prin viceprimarul Ionel Muscalu, solicitată de ARA (Asociația Română a Apei) și la care au participat și Consiliul Județean Giurgiu, prin administratorul public, Silviu Dumitrescu, și nu în ultimul rând Operatorul Apa-Service Giurgiu, prin directorul Alexandru Popescu.
Scopul concret a fost prezentarea unei propuneri de parteneriat în vederea depunerii proiectului “Danube Guard”, pe programul Horizon Europe, cu scop final de reducere a poluării în bazinul Dunării și Marea Neagră și cu implicarea de reprezentanți din zona de cercetare, mediul academic, operatori din aceast domeniu, și nu în ultimul rând, parteneri din administrația publică.
„Danube Guard”, așa cum este și titlul, prin expertiză internațională și contribuția valoroasă a partenerilor, dorește să contribuie direct la reducerea poluării cu microplastice și în final la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și nu în ultimul rând, la consolidarea imaginii municipiului ca promotor al sustenabilității Dunării.
Întâlnirea a fost una constructivă, identificându-se concret rolul și capacitatea operațională a fiecărei instituții, inclusiv componenta de activitate în proiect în cadrul căreia poate activa pentru maximum de rezultat, finanțarea fiind una europeană în totalitate.

Ultima modificare: 22.08.2025 – 13:43 de către Administrator

Anteriorul Chestionar pentru giurgiuveni „Regenerare urbană – Municipiul Giurgiu”
Primăria Municipiului Giurgiu © 2025. Toate drepturile rezervate.