Eco Sud va temporiza începând de luni accesul la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor

Eco Sud va temporiza începând de luni accesul la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor

Situația dificilă în ceea ce privește gestionarea deșeurilor revine, începând de luni, pe raza municipiului Giurgiu.
La data prezentei, sumele colectate din taxa de habitat nu au fost și nu sunt suficiente pentru a putea acoperi costurile percepute de către societatea care administrează depozitul de deșeuri, astfel, începând de luni, 24 martie 2025, accesul în cadrul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor va fi temporizat.
Astfel, apelăm la înțelegerea cetățenilor, cu mențiunea că activitatea va fi continuată, însă în sistem de avarie.
În funcție de evoluția încasărilor, activitatea privind colectarea și depozitarea vor fi reluate în parametri normali și totodată apelăm la cetățenii onești ai municipiului care până la această dată, din motive obiective nu au reușit să achite taxa de habitat, să se îndrepte către casieriile DITL pentru a efectua plata.
De asemenea, este foarte important ca toți cetățenii să meargă la sediul Direcției de Impozite și Taxe Locale pentru a declara numărul real de persoane din gospodărie. Numai în acest mod putem reveni la normal în ceea ce privește această situație.
Mulțumim pentru înțelegere!
Sursa foto: google

Ultima modificare: 21.03.2025 – 08:21 de către Administrator

Anteriorul Lucrări de asfaltare pe șoseaua Alexandriei
Primăria Municipiului Giurgiu © 2025. Toate drepturile rezervate.